Județul Cluj va înfrăți, pe termen nedeterminat cu Toscana, una dintre cele mai frumoase regiuni din Italia.
Administrația spune că această înfrățire se bazează pe relații istorice și legături de prietenie care unesc cele două țări, iar ambele părți sunt implicate activ în cooperarea europeană. Toscana a implementat deja o serie de politici și strategii publice care pot fi adoptate și la nivelul Județului Cluj, cu referire specifică la:
Punerea în valoare a mediului și agriculturii sustenabile Dezvoltarea turismului sustenabil Dezvoltarea economică și a antreprenoriatului Colaborarea în plan academic, științific și cultural, inclusiv la nivelul tinerilor, precum și în ceea ce privește patrimoniul natural și cultural.

„Revoluția” digitală în administrația din Cluj: Proiect de peste 30 de milioane de lei pentru un ecosistem integrat

Admitere în școlile MAI. Sute de locuri disponibile la Școala de Poliție din Cluj/ Probele și calendarul înscrierilor

Clujul în doliu: A murit arhitectul și urbanistul Vasile Mitrea, o figură emblematică a școlii de arhitectură românești
Prin această colaborare, se urmărește:
Organizarea de evenimente în parteneriat Crearea de proiecte comune în domeniile de interes comun Îmbunătățirea activității și calității serviciilor publice prin schimburi de bune practici Promovarea Județului Cluj ca destinație de afaceri și turism.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro