Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni, 9 ianuarie, legea dată de Guvern în octombrie 2022 privind prelungirea mandatelor membrilor Comitetului Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), instituție condusă de Dumitru Chiriță, a informat Administraţia Prezidenţială.
Actul normativ prevede prelungirea mandatelor membrilor Comitetului de reglementare al ANRE pentru şase luni, începând din octombrie 2022.
„Mandatele în derulare ale membrilor Comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, care expiră la data de 23 octombrie 2022, se prelungesc pentru o perioadă de şase luni”, se arată în document.
Concret, actualul șef al ANRE, Dumitru Chiriță, susținut de PSD și votat în 2017 de Parlament pentru un mandat de 5 ani, va rămâne în funcție până în aprilie 2023 prin OUG dată de Guvernul condus de Nicolae Ciucă în octombrie, lege promulgată acum de Klaus Iohannis.
În mod normal, numirea şi revocarea șefilor ANRE sunt făcute de Parlament.

„Revoluția” digitală în administrația din Cluj: Proiect de peste 30 de milioane de lei pentru un ecosistem integrat

Admitere în școlile MAI. Sute de locuri disponibile la Școala de Poliție din Cluj/ Probele și calendarul înscrierilor

Clujul în doliu: A murit arhitectul și urbanistul Vasile Mitrea, o figură emblematică a școlii de arhitectură românești
Discuții aprinse în coaliție pe tema șefului ANRE Numele lui Dumitru Chiriță este extrem de controversat, iar criza din energie a fost principalul subiect de discuție din coaliție în ultimele luni. Liberalii susțin că vinovați sunt cei de la ANRE, în timp ce social-democrații dau vina pe ministrul PNL al energiei, Virgil Popescu.
În acest context, PNL a cerut prin vocea prim-vicepreședintelui Rareș Bogdan demiterea Consiliului de conducere al ANRE, iar președinta Senatului, Alina Gorghiu, a lansat și ea un atac la conducerea ANRE, afirmând că „se stă pe bani mulţi acolo. Chiar 15.000 de euro”.
În replică, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut la finalul lunii august 2022 că Dumitru Chiriță va fi schimbat toamna trecută, când îi expira mandatul, dar acest lucru nu s-a întâmplat.
În acest moment, ANRE este condusă de președintele Dumitru Chiriță și de vicepreședinții Zoltan Nagy-Bege și Mircea Man.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro