Consilierii locali clujeni vor dezbate, în ședința de săptămâna viitoare, două proiecte din domeniul protecției sociale. Acestea au în vedere alocarea unor sume de bani pentru desfășurarea unor programe pentru persoane defavorizate.
Astfel, unul din acestea vizează alocarea sumei de 78.000 de lei de la bugetul pe anul 2023 al Direcției de Asistență Socială și Medicală, în vederea achiziționării pachetelor cu produse alimentare și acordarea acestora cu ocazia sărbătorilor de Paște și Crăciun.

Idolul tribunelor clujene și-a povestit viața. A fost lansată cartea „Tim Câmpeanu – Viața în alb și negru”

Un elev de liceu din Cluj vrea să le facă matematica mai ușoară celor mici: „Luăm materia pas cu pas”

Elevii din Cluj, chemați să-și reînnoiască abonamentele gratuite. Anunț important de la CTP
Cea de-a două inițiativă vizează alocarea sumei de 400.000 de lei, din bugetul pe anul 2023 al Direcției de Asistență Socială și Medicală, pentru implementarea Programului multianual „Promovarea sănătății orale prin creșterea accesibilității populației defavorizate la servicii de stomatologie”, program care se desfășară în fiecare an.
Acesta se realizează în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Iuliu Hațieganu” și Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj – Napoca.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro