În perioada 23-26 aprilie, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Cluj a desfășurat o serie de controale la atelierele și service-urile auto din zonă, verificând aproape 20 de angajatori.
Aceste acțiuni au avut loc în cadrul unei campanii organizate la nivel național, iar în Cluj, au fost controlați 17 angajatori. Ca rezultat al acestor controale, au fost aplicate sancțiuni contravenționale la doi angajatori, în valoare totală de 13.500 de lei.
Amenzile au fost impuse pentru lipsa verificărilor tehnice periodice și lipsa autorizării funcționării echipamentelor de muncă aflate sub incidența ISCIR, precum și pentru neimplementarea măsurilor de protecție colectivă la canalul de reparații auto.

„Revoluția” digitală în administrația din Cluj: Proiect de peste 30 de milioane de lei pentru un ecosistem integrat

Admitere în școlile MAI. Sute de locuri disponibile la Școala de Poliție din Cluj/ Probele și calendarul înscrierilor

Clujul în doliu: A murit arhitectul și urbanistul Vasile Mitrea, o figură emblematică a școlii de arhitectură românești
În plus, la patru dintre societățile verificate, patru echipamente de muncă au fost oprite din funcțiune din cauza expirării autorizării ISCIR.
Inspectorii ITM au aplicat și 9 avertismente, dispunând în paralel măsuri de remediere. Aceste avertismente au fost date pentru diverse nereguli, inclusiv nepurtarea echipamentului individual de protecție de către toți lucrătorii, lipsa semnăturilor pe fișele de instruire, fișele de aptitudini expirate și semnalizarea permanentă de securitate deteriorată.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro