Consilierii locali din Florești au aprobat planul de costuri și specificațiile tehnice pentru construirea unei noi școli în zona Porii Eroilor, pe terenul donat de Emil Cibu.
”Comuna noastră s-a bucurat, pe parcursul ultimilor ani, de o creștere demografică semnificativă, astfel că, în prezent, locuiesc în Florești aproximativ 10.000 de copii și adolescenți.
Propunerea pentru noua școală este să dispună de: 36 de săli de clasă, 4 laboratoare, spații pentru recreație, bibliotecă, sală multifuncțională și spații administrative.
În noua școală își vor desfășura activitatea în jur de 1000 elevi și 60 persoane cadre didactice și personal auxiliar”, a declarat primarul Bogdan Pivariu.

„Revoluția” digitală în administrația din Cluj: Proiect de peste 30 de milioane de lei pentru un ecosistem integrat

Admitere în școlile MAI. Sute de locuri disponibile la Școala de Poliție din Cluj/ Probele și calendarul înscrierilor

Clujul în doliu: A murit arhitectul și urbanistul Vasile Mitrea, o figură emblematică a școlii de arhitectură românești
Clădirea școlii va beneficia un acoperiș verde.
”Pentru că îmi doresc un Florești curat și sănătos, atât pentru voi, cât și pentru mine și familia mea, susțin un proiect de acest fel care propune un concept nou, o școală altfel, o școală verde. Natură, armonie, bunăstare sunt conceptele în jurul cărora vrem să construim această școală pentru toți copiii Floreștiului.
Pe termen lung, proiectul are în vedere îmbunătățirea infrastructurii verzi, prin adoptarea unor soluții care să permită reducerea amprentei ecologice și să fie reprezentarea conceptului mens sana in corpore sano”.
Astfel de proiecte trebuie să contribuie la îmbunătățirea calității serviciilor de învățământ și a activităților cultural-sociale și sportive, pentru a asigura un viitor mai bun copiilor comunei Florești și, implicit, o dezvoltare sănătoasă a Floreștiului”, a mai precizat Pivariu, la lansarea proiectului.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro