Sursă foto: servuscluj.ro

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a propus un proiect de hotărâre privind aprobarea unui protocol de colaborare cu Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca, în scopul sprijinirii a două proiecte cu finanțare europeană în lupta împotriva cancerului. Aceste proiecte au ca obiectiv prevenirea și descoperirea cancerului în stadii cât mai incipiente. Consiliul Județean Cluj va susține astfel Institutul Oncologic în implementarea celor două proiecte.

„Cred cu tărie că doar sănătatea și educarea populației asigură viitorul unei comunități și al societății, în ansamblu. Conștienți fiind de importanța prevenției și a intervenției timpurii în lupta cu o boală atât de gravă, am decis să susținem, prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziție, aceste proiecte. Dat fiind faptul că sănătatea este bunul cel mai de preț, încurajez doamnele să acceseze serviciile oferite, în aceste proiecte, în mod gratuit. Prevenția și diagnosticarea la timp salvează vieți!”, a declarat președintele CJ Cluj, Alin Tișe.

Ambele programe de screening urmăresc să informeze și educe populația cu privire la sănătate, precum și să efectueze teste în masă pentru populația care este expusă riscului. Primul proiect se concentrează pe cancerul de col uterin și își propune să detecteze boala în stadii incipiente și astfel să reducă incidența și mortalitatea prin intervenții de screening organizat pe termen mediu și lung. Proiectul are drept grup țintă 170.000 de femei cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani din șase județe din regiunea Nord-Vest a țării, respectiv Cluj, Sălaj, Satu Mare, Maramureș, Bihor și Bistrița-Năsăud.

Al doilea proiect își propune să crească numărul de persoane care beneficiază de programe de sănătate și servicii de prevenție, depistare și tratament precoce al cancerului de sân. Acest proiect se adresează unui grup țintă de 40.000 de femei cu vârsta între 50 și 69 de ani, care locuiesc în regiunile Nord-Vest și Vest. Consiliul Județean va pune la dispoziție spații pentru a realiza procedurile specifice și va suporta cheltuielile de funcționare. De asemenea, vor facilita dialogul între Institutul Oncologic și autoritățile locale și mediul de afaceri, iar pentru o promovare cât mai eficientă, vor asigura o promovare intensă a proiectelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.