CFR a transmis Primăriei Cluj Napoca că pentru trenul metropolitan ar trebui construit un fir de cale ferată între gara din Cluj Napoca și cea din Apahida. Banii pentru această investiție ar trebui să vină de la bugetul local.

“Ca să fie implementat proiectul, trebuie un nou fir de la gară la Apahida, altfel trenurile ar circula o dată la o oră și jumătate. Iar trenul metropolitan trebuie corelat cu culoarul de nord. Nu vrem să renunțăm nici la culoar, nici la trenul metropolitan, așa că acum avem totul pe masă și ne gândim cum să facem”, a spus primarul Clujului, Emil Boc, în cadrul conferinței de presă în care a prezentat bugetul pentru 2023.

Amintim că studiul de fezabilitate pentru proiectul trenului metropolitan trebuia prezentat în decembrie 2022, arată zcj.ro. Trenul metropolitan dintre Nădășelu și Bonțida va avea 23 de stații pe o distanță de 43 km. Două dintre acestea trebuie construite și anume, cea de lângă Tetarom și cea de lângă aeroport.

Trenul ar circula la intervale de 30 de minute, la ore de vârf, preconizându-se că ar scădea durata de călătorie între Nădășelu și Bonțida cu 10-25 de minute, respectiv cu 15-30 minute între Bonțida și Cluj-Napoca, se prevede în planul de mobilitate urbană Cluj-Napoca. Trenul metropolitan ar parcurge ruta Nădășelu-Bonțida în 70 de minute.

Vor fi construite parcări Park and ride acolo unde spațiul o permite pentru ca, de exemplu, persoanele care sosesc de mai departe, pe autostradă, să-și poată lăsa mașina la ieșirea de la Nădășelu. Strategia prevede și achiziția unor garnituri care vor putea circula și pe linii neelectrificate: garnituri cu acumulatori sau garnituri hibride, diesel și electrice.

Costul total al trenului metropolitan a fost estimat inițial la 75 milioane de euro, iar anul trecut cifra a crescut la 200 de milioane. Planul de mobilitate urbană, însă, estimează valoarea acestuia la 280 de milioane euro.

Articolul CFR cere de la administrația locală un fir de cale ferată pentru trenul metropolitan apare prima dată în Ziar Gazeta de Cluj.