Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă „Someș” informează că au început efectiv lucrările pentru alimentarea cu apă potabilă a zonei de munte a județului Cluj. Acestea includ extinderea rețelei de apă din sursa orașului Huedin către comunele Călățele, Mănăstireni, Râșca și Beli

„Este un moment important pentru clujenii care locuiesc în zona de munte a județului Cluj, dar și pentru operatorii economici și turiștii care aleg să petreacă aici un timp liber de calitate. Alimentarea cu apă a acestei zone este un proiect la care țin foarte mult și pe care îl voi monitoriza îndeaproape, astfel încât să fie finalizat într-un timp cât mai scurt. Lucrările au început, concomitent, în mai multe locații aflate pe traseul proiectului, respectiv dinspre Huedin înspre Sâncraiu, în localitatea Călățele Pădure, dar și în satul Dealu Negru înspre Râșca”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Contractul de lucrări încheiat la sfârșitul anului trecut are o valoare totală de 23.162.000 lei fără TVA. Acești bani provin din fondul IID (Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare), alimentat din redevența și impozitul pe profit plătite către forul administrativ județean de către Compania de Apă „Someș”, și restituite de Consiliul Județean în vederea finanțării proiectelor edilitare. Lucrările de alimentare cu apă pentru cele patru comune incluse în proiect vor fi realizate etapizat, pe o perioadă de 24 de luni. Investiția presupune construirea a aproximativ 52 de kilometri de conducte de alimentare cu apă, 7 stații de pompare și 5 rezervoare de înmagazinare a apei, toate alimentate cu panouri fotovoltaice.

Proiectul Apă în Apuseni este de o importanță extrem de mare, aducând un plus de bunăstare și confort celor aproximativ 9.500 de locuitori din zona clujeană a Munților Apuseni. De asemenea, investiția creează premisele pentru o dezvoltare accelerată a întregii regiuni, dar și a zonelor învecinate. Ca următor pas, Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă „Someș” SA analizează posibilitatea implementării unei soluții alternative de canalizare inteligentă pentru tratarea apelor uzate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.