Reprezentanţii ANAR au anunţat sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că a fost realizată o inventariere a sectoarelor de plajă.
„Conform Ordonanţei nr. 8/martie 2023, instituţia noastră are în vedere organizarea în cel mai scurt timp a unei noi proceduri de licitaţie publică cu scoaterea la licitaţie a subsectoarelor neatribuite în cele trei etape organizate în 2023 şi care fac obiectul Ordonanţei.
Este vorba despre 48 de subsectoare din staţiunile Mamaia, Constanţa, Venus, Saturn, Mangalia şi Vama Veche”, au precizat reprezentanţii Administraţiei Naţionale „Apele Române”.

Accelerare pe Autostrada Transilvania: Cum a devenit lotul Chiribiș-Biharia un șantier-model de eficiență operațională în 2026

Explozie pe piața imobiliară: În Cluj, apartamentele noi s-au scumpit cu aproape 70% în 5 ani. Cât a ajuns metrul pătrat util

Proiect Major: Drum de legătură între A3, Florești și Centura de Sud
Ei au adăugat că dintre acestea 38 de subsectoare sunt din staţiunea Mamaia. Anunţul de participare va fi publicat pe site-ul instituţiei www.rowater.ro, în subsecţiunea „Licitaţii”.
Reprezentanţii ANAR au mai menţionat că procedura de licitaţie va avea loc până la sfârşitul acestei luni.




Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro