Aplicația mobilă bonapp.eco, care combate risipa punând în legătură utilizatorii și comercianții care vând alimente aproape de data expirării, se extinde la Brașov.

Startup-ul românesc are 30 de parteneri în Brașov, magazine alimentare, restaurante, brutării și cafenele, printre care și Domino’s Pizza, Glovo Express, Haplea, Hello Donuts, NoodlePack, Starbucks și Secom.

Prin aplicația mobilă bonapp.eco, care este disponibilă pe iOS și Android, utilizatorii pot cumpăra produse alimentare care se apropie de data expirării, la reduceri de 50% până la 80%.

Până în prezent, peste 200.000 de utilizatori au descărcat aplicația în orașele unde a fost lansată, București și Cluj-Napoca, și au salvat 250 de tone de alimente de la aruncare.

Până în prezent, bonapp.eco a strâns 1,4 milioane EUR de la business angels și VCs. Fondatorii companiei plănuiesc o nouă rundă de strângere de fonduri în mai 2024.

CITEȘTE ȘI: 39% dintre români dețin dispozitive inteligente pentru casă

Articolul Aplicația bonapp.eco, care oferă economii la produsele alimentare, se extinde la Brașov a fost publicat prima dată în Money Buzz! • Știri Economice, Știri Financiare, Știri Business