Sursă foto: servuscluj.ro

Primăria Cluj-Napoca a inițiat o căutare de idei pentru ediția din acest an a Zilelor Clujului. Autoritățile locale au făcut un apel pentru sugestii, în vederea celei de-a XI-a ediții a evenimentului, și așteaptă propuneri până la data de 14 aprilie.

„Zilele Clujului vor avea loc în acest an în perioada 18-21 mai. Primăria municipiului Cluj-Napoca invită clujenii și nu numai să transmită idei și propuneri de proiecte pentru conturarea programului din acest an până în data de 14 aprilie. Ediția aniversară desfășurată anul trecut a fost un spectacol care timp de 4 zile a oferit clujenilor și turiștilor emoție, zâmbete, bucurie și nu în ultimul rând, un veritabil motiv de sărbătoare.

Încet – încet am devenit mai mult decât un oraș. Am devenit o comunitate puternică, unită, armonioasă, multiculturală” – așa a început anul trecut spectacolul de drone, cu definiția a ce suntem astăzi la Cluj-Napoca.

Zilele Clujului este o sărbătoare a întregii comunități: în fiecare an  publicul de toate vârstele, universități, instituții, ONG-uri, companii și nu în ultimul rând asociații culturale, sportive, sociale sau de alt tip contribuie la realizarea programului noii ediții prin idei de evenimente, de proiecte sau acțiuni care să rezoneze cu valorile comunității clujene”, au declarat reprezentanții primăriei clujene.

Pentru a transmite idei, acestea pot fi trimise la adresa de e-mail zileleclujului@primariaclujnapoca.ro sau prin intermediul Registraturii Primăriei municipiului Cluj-Napoca, aflată pe strada Moţilor nr. 7, precum și la primăriile de cartier, până la data de 14 aprilie 2023.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.