Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a admis vineri că aderarea ţării sale la NATO, pe care Kievul o cere insistent, ar fi „imposibilă” înainte de încheierea războiului în curs cu Rusia.Aderarea la NATO este cea mai bună garanţie de securitate pentru Ucraina (…) dar înţelegem că nu vom atrage o singură ţară NATO într-un război”, a declarat preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele Estoniei Alar Karis.„Prin urmare, înţelegem că nu vom deveni membri NATO atât timp cât va dura acest razboi, nu pentru că nu vrem, ci pentru că este imposibil”, a adăugat el.Aceasta este o atitudine rară a preşedintelui ucrainean, care a intensificat presiunile de la începutul invaziei ruse pentru ca ţara sa să se integreze cât mai repede în Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană.El le-a cerut joi liderilor europeni reuniţi în cadrul summitului Comunităţii Politice Europene (CPE), în Republica Moldova, să-şi consolideze sprijinul pentru Ucraina şi să înlăture „îndoielile” cu privire la aderarea Kievului la NATO. Problema aderării Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică ar urma să fie dezbătută în continuare la summitul organizaţiei, în iulie, în Lituania, conform Agerpres.O aderare a Ucrainei la NATO, imposibilă deocamdată
Toți aliații sunt de acord că Moscova nu are drept de veto împotriva extinderii NATO”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la sosirea sa la reuniunea informală a miniștrilor de externe ai NATO, de la Oslo.Cu privire la aderarea Ucrainei la NATO „sunt încrezător că vom ajunge la un consens și vom găsi calea de urmat și avem deja discuții informale bune. Suntem de acord asupra unor mesaje fundamentale. Chiar anul trecut, am convenit cu toții că Ucraina va deveni membră a acestei alianțe și facem pași comuni concreți, pentru că Ucraina se îndreaptă spre NATO, se apropie din ce în ce mai mult de standardele Alianţei Nord-Atlantică. I-am ajutat să o facă în timp ce vorbim și o facem din 2014.Prin urmare, Ucraina este mult mai aproape acum decât a fost acum câțiva ani”. Această întâlnire va ajuta și pentru a discuta despre ajutorul „pe termen lung” acordat Kievului, deoarece este necesar să facem în așa fel încât, „când se va încheia războiul, istoria să nu se repete și, prin urmare, trebuie creat un cadru care să garanteze securitatea Ucrainei”, a spus