Sursa foto: stiridecluj.ro

A fost semnat contractul pentru furnizarea a 34 de microbuze electrice destinate elevilor din Cluj.

Această investiție se încadrează în proiectul „Microbuze electrice pentru elevii din județul Cluj”, care este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, conform informațiilor furnizate de Consiliul Județean Cluj.

„Este un pas extrem de important pe care l-am parcurs în vederea facilitării accesului tinerilor la educație. Asigurăm, astfel, condiții de transport moderne elevilor clujeni și contribuim, în acest fel, la reducerea absenteismului și a abandondului școlar. În completarea acestor 34, mai avem în derulare un proiect, finanțat prin fonduri guvernamentale nerambursabile, gestionate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin Administrația Fondului pentru Mediu, prin intermediul căruia vor ajunge în județ alte 25 de microbuze. În total, 59 de unități administrativ-teritoriale vor fi dotate, prin grija Consiliului Județean, cu noi mijloace de transport școlar”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Cele 34 de microbuze electrice, prietenoase cu mediul, au o capacitate de 16+1 locuri, inclusiv un loc dedicat persoanelor cu dizabilități. Acestea sunt echipate cu facilități pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă și dispun de tehnologii moderne de siguranță care oferă asistență șoferului pentru a preveni situațiile ce ar putea duce la accidente rutiere, conform sursei menționate anterior.

Valoarea contractului se ridică la 28.900.000 lei, plus TVA, iar termenul de livrare este de opt luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.