În ultima zi a lunii februarie, a avut loc ședința ordinară a Filialei Județene Prahova a Asociației Comunelor din România (ACoR). Evenimetul s-a desfășurat la Ramatuelle, fiind o întâlnire în cadrul căreia edilii din cele 89 de comune afiliate (dintr-un total de 90, câte sunt în județ) și-au expus principalele doleanțe și propuneri privind îmbunătățirea actului administrativ.
Ședința a fost organizată de Vasile DIACONU – Președintele Filialei Județene Prahova a Asociației Comunelor din România și Primarul comunei Măgurele, care la rândul său a subliniat faptul că județul Prahova beneficiază, în această perioadă, de cea mai generoasă finanțare nerambursabilă, atrasă de către conducerea și echipa CJ Prahova.
Președintele ACoR Prahova este de părere că pentru implementarea proiectelor este nevoie și de implicarea fiecărei autorități locale.
La întâlnire au luat parte primarii comunelor din județul Prahova, membre ale Filialei Județene Prahova a Asociației Comunelor din România, dar și invitați speciali.
Printre aceștia s-au numărat: Iulian DUMITRESCU – Președintele Consiliului Județean Prahova; Petre DAEA – Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; Sorin ARSENOIU – Director adjunct Camera de Conturi Prahova; Virgiliu-Daniel NANU – Prefectul Judeţului Prahova; Emil DRĂGĂNESCU – Subprefect al Judeţului Prahova; Cătălin MĂGULEANU – Director CAS Prahova; Mărioara DIACONESCU – Director U.C.A.A.P.I.; Dumitru TUDONE – Vicepreședinte Consiliul Județean Prahova; Ion DILIRICI – Director executiv APIA Prahova; precum și președinți și vicepreședinți ale filialelor din alte județe a Asociației Comunelor din România.
Printre temele importante supuse dezbaterii în cadrul evenimentului, s-au numărat:
-Importanța auditului public intern în administrația publică locală;
-Reconsiderarea pe principii de egalitate a primarilor comunelor în raport cu ceilalți primari ai orașelor și ai municipiilor;
– Elaborarea unui sistem echitabil de salarizare, care să elimine toate discriminările și distorsiunile din dreptul administrației locale;
– Concretizarea dorinţei de colaborare prin semnarea unor parteneriate strânse cu instituţiile statului, dar și cu administrații publice din alte județe.