Reprezentanții USR în Consiliul Local Cluj-Napoca au formulat 67 de amendamente la proiectul bugetului supus încă dezbaterii, colectate și concepute după multe consultări, Dintre acestea, 12 sunt proiecte denumite de aceștia fanion. Consilierii locali USR au avut în vedere domenii diverse, de la infrastructură și mobilitate până la sănătate și educație. Între amendamente se regăsessc și inițiative mai vechi reluate acum.
„Acest pachet de propuneri e, în mare parte, rezultatul dialogului permanent pe care îl avem cu clujenii. Noi pornim de la convingerea că cetățeanul e cel mai bun expert în problemele sale, pentru că el bate orașul la pas zilnic, în centru și la periferie și se bate de toate problemele lui: din Mănăștur până în Iris sau din Gheorgheni până în Grigorescu și, drept urmare, credem că banii clujenilor trebuie să fie investiți în primul rând în proiecte ancorate în realitățile de zi cu zi ale orașului, care să răspundă problemelor de zi cu zi ale cetățenilor. Acesta este și motivul pentru care atât activitatea pe teren, cât și consultarea publică sunt o constantă pentru noi, iar pachetul extins de măsuri pe care l-am propus administrației reflectă tocmai anvergura interacțiunii noastre cu cetățenii”, a declarat Alexandra Oană, liderul grupului USR din Consiliul Local.
Anul cartierelor ar trebui să fie în fiecare an
Lista de amendamente rezultată în urma a numeroase consultări interne și patru consultări tematice (educație, sănătate, mobilitate și tineret) include atât proiecte mari, care abordează problemele structurale ale Clujului, cât și intervenții mai mici care vizează remedierea unor probleme specifice, ce țin de calitatea vieții în cartiere, consilierii USR considerând că anul cartierelor ar trebui să fie în fiecare an. Nu în ultimul rând, consilierii USR au prezentat o serie de propuneri ce vin cu soluții la probleme despre care încă nu se discută suficient la nivel de autorități, precum nevoia unei școli buffer sau a unui centru pentru tratarea adicțiilor.
Printre proiectele prioritare pentru USR în 2023, se numără: realizarea drumurilor de legătură către viitoarea Centură Metropolitană, 7 pe partea de est și 7 pe partea de vest, care vor rezolva probleme punctuale în traficul din zone precum Edgar Quinet, Borhanci, Sopor sau Someșeni, înainte de finalizarea proiectului centurii; construirea a două parcări de tranzit (park and ride) în zona Sun și la intrarea în municipiu dinspre Baciu; extinderea transportului de noapte și optimizarea rutelor CTP pentru o mai bună interconectare a cartierelor; realizarea unui nod intermodal de transport în zona Gării – mutarea autogării în zona Gării; construirea unei maternități noi și a unui centru pentru tratarea adicțiilor;/achiziționarea unui spațiu pentru o școală buffer (școală-tampon în care să fie mutați elevii pe perioada renovării altor școli); dezvoltarea unui consorțiu pentru învățământ dual, cu fonduri europene din PNRR; reorganizarea rețelei de piețe și construirea unei noi piețe în cartierul Dâmbul Rotund.
Tot la capitolul priortăți amintim adoptarea protocolului de asociere între Cluj-Napoca – Florești – Baciu pentru protejarea Arealului Natural Hoia Baciu.
Pentru cartierele Clujului, consilierii USR au depus proiecte care își propun să rezolve probleme de mobilitate, transport public, modernizări de străzi, parcări și parkinguri, accesibilizarea trecerilor de pietoni, intersecții sau pasaje, dar și piste de bicicletă, iluminat public și siguranță rutieră.
De asemenea, USR a prezentat amendamente care vizează zona de sănătate și asistență socială, dar și amendamente pentru infrastructură de învățământ nouă, politici educaționale, modernizări de curți de școli, săli de sport și cantine școlare. În ceea ce privește partea de mediu, zone de agrement și parcuri, USR a cerut protejarea zonei Hoia, amenajarea Canalului Morii sau a Pârâului Nadăș, dar și modernizarea sau extinderea a cinci locuri de joacă pentru copii din cartiere precum Dâmbul Rotund, Andrei Mureșanu sau Someșeni. Nu în ultimul rând, consilierii USR au depus amendamente care urmăresc dezvoltarea serviciilor publice și a zonei de locuire, prin modernizarea piețelor publice și agroalimentare sau creșterea numărului de locuințe accesibile.
Buget record
Proiectul pentru bugetul municipiului Cluj-Napoca pentru anul 2023 a fost lansat, în urmă cu două săptămâni, în dezbatere publică în vederea aprobării de către Consiliul Local.
Potrivit datelor prezentate atunci de primarul Emil Boc în cadrul unei conferințe de presă, în acest an municipalitatea clujeană va avea la dispoziţie 3.048.549.300 de lei. Din această sumă, 650.167.000 lei reprezintă fondurile prevăzute pentru metrou.
Față de anul trecut, bugetul este mai mare cu 49,94 la sută, iar dacă nu se includ banii pentru metrou, creșterea este de 18 la sută față de 2023.
În acest an, bugetul pentru dezvoltare va fi 1.635.689.000 lei, iar cel de funcționare de 1.412.860.303 lei.
A.M.C.