Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj îi invită și în acest an pe iubitorii de trandafiri la evenimentul tradițional „Parfum de Cluj”, care va avea loc sâmbătă, 8 iunie, la Stațiunea de Cercetare Horticolă. Stațiunea găzduiește o impresionantă colecție de sute de soiuri de trandafiri.
Specialiștii stațiunii îngrijesc cu grijă această colecție, care este o adevărată oază de frumusețe. Evenimentul atrage mii de pasionați din Cluj-Napoca și din întreaga țară, care vin să admire cele 320 de soiuri de trandafiri, 1.500 de hibrizi și 30 de elite din toate grupele de înflorire.
„Soiurile de trandafir omologate la stațiune sunt realizate după standarde internaţionale de apreciere, bonitare, fiind prezente în colecţia europeană de fond de germoplasmă din Belgia, Italia şi Japonia. Explozia de culori, de forme și de parfum a soiurilor și hibrizilor din colecție și din câmpurile experimentale ale stațiunii, încântare pentru ochi și suflet ne bucură de fiecare dată, iar acum, alături de Asociația Amicii Rozelor din România, invităm toți clujenii alături, să se bucure de spectacolul unic al înfloririi trandafirilor”, a afirmat Drd. Gabriela Roman, care se ocupă de colecția de trandafiri.
La evenimentul „Parfum de Cluj”, accesul vizitatorilor se va face din strada Horticultorilor nr. 5. Programul evenimentului este între orele 10:00 și 20:00, timp în care specialiștii stațiunii vor fi disponibili pentru a răspunde întrebărilor legate de cultivarea și îngrijirea trandafirilor. De asemenea, vor fi organizate tururi ghidate și vor fi prezentate cele câteva zeci de soiuri de trandafiri create la Stațiunea USAMV.
În plus, va fi amenajat un stand cu produse proprii ale stațiunii USAMV Cluj-Napoca, inclusiv cireșe proaspete, legume, trandafiri tăiați din colecție și alte flori, precum și vinuri albe de la Stațiunea Viticolă Vinea Apoldia Maior, parte a universității.