Sursă foto: stiridecluj.ro

Un BMW de lux care era condus de un clujean a fost confiscat de vameși. Mașina, care valorează 300.000 de lei, este căutată de autoritățile din Slovacia și a fost descoperită în localitatea Vadu Izei de către polițiștii de frontieră maramureșeni. Autoturismul a fost indisponibilizat la sediul Poliției de Frontieră până la finalizarea cercetărilor.

Pe 20 ianuarie, polițiștii de frontieră din Maramureș, împreună cu lucrătorii din Sighetu Marmației și Vișeu de Sus, au desfășurat o acțiune pentru a combate traficul internațional de autoturisme furate. În timpul acțiunii, au oprit pentru control un bărbat român în vârstă de 27 de ani, care conducea un BMW înmatriculat în Slovacia.

În urma verificărilor suplimentare efectuate, s-a constatat că autovehiculul este listat cu o alertă în bazele de date, semnalare introdusă de autoritățile slovace la data de 20 ianuarie. Polițiștii de frontieră maramureșeni efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire conform Codului Penal, iar autoturismul în valoare de 300.000 de lei a fost indisponibilizat la sediul Poliției de Frontieră, până la finalizarea cercetărilor.

Verificările continuă sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, iar la final vor fi luate măsurile legale necesare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.