Un celebru artist din România a recunoscut că și-a înșelat soția și că a fost vina lui pentru că a făcut-o să sufere. El a dezvăluit și motivul pentru care a simțit nevoia să se întâlnească cu o altă femeie.
Un celebru artist a recunoscut că a fost infidel. Jorge, unul dintre cei mai îndrăgiți artiști din țară, dar și noul concurent de la Survivor România, a recunoscut că și-a înșelat soția și că au avut nevoie de terapie de cuplu pentru a continua căsnicia. El a declarat că femeile nu sunt vinovate pentru infidelitățile bărbaților și că ei pleacă în altă parte cu speranța că vor avea parte de experiențe noi.
„Da. Sunt un tip asumat. Măcar eu am recunoscut. Și am făcut-o public, după ani. Nu spun că toți bărbații sunt la fel, pentru că eu cunosc cel mai fidel bărbat ever și de la el am luat exemplul. Dacă vreo doamnă care trece prin asta citește acum, să știi, draga mea, că tu ești perfectă. Bărbatul nu înșală pentru că iubita sau soția nu se ridică la falsele „standarde ale lui.
Problema este la el. El are o nesiguranță sau caută „succesul și îl confundă cu succesul la femei, sau „să fie iubit de cât mai multe pentru că el nu se iubește pe el. Mulți m-au judecat, când am recunoscut public, însă pe mine nu mă interesează părerea celorlalți. Dacă mi-a afectat cu ceva cursul în carieră, nu-mi pasă. Eu vreau să fiu sincer cu mine și mă dezvolt. Nu sunt perfect. Încă lucrez și încă fac terapie pe diverse teme. Terapia face parte din viața mea și îi îndrum și pe copiii mei să aibă ședințe la psiholog sau life coach”, a spus Jorge.
Secretul unei căsnicii frumoase
Jorge a mai povestit că soția lui este foarte blandă și că secretul unei căsnicii frumoase stă în încredere, iubire și respect.
„Asta va trebui să observați voi dacă încă mai există gesturile. Eu știu sigur că există. Sfaturi nu sunt în măsură să dau. Cred că, odată cu timpul și cu experiențele și situațiile din viață, mergând amândoi în aceeași direcție și trăgând la aceeași trăsură, dispar orgoliul, teama de necunoscut, frica de a pierde și se instalează încrederea reciprocă, respectul și iubirea necondiționată”, a mai spus concurentul de la Survivor România, potrivit Viva.