Pachetul propus include restricţii comerciale care ar provoca Rusiei pierderi de peste 10 miliarde de euro, inclusiv o interdicţie asupra importurilor de cauciuc rusesc în UE. De asemenea, ar interzice mai multe exporturi din UE către Rusia de echipamente tehnologice şi piese de schimb pe care Moscova le-ar putea folosi pe câmpul de luptă.

Comisia Europeană doreşte, de asemenea, ca cele 27 de ţări ale UE să urmărească mai bine activele ruseşti de pe teritoriul lor, în timp ce blocul european caută modalităţi de a le utiliza pentru a ajuta la reconstrucţia Ucrainei după război. Cu toate acestea, unele ţări au respins perspectiva de a se confrunta cu amenzi, dacă că nu raportează situaţia, potrivit surselor Reuters.

„Există mai multe probleme nerezolvate, inclusiv în ceea ce priveşte obligaţiile referitoare la cauciuc şi la raportare”, a declarat una dintre surse.

Alte discuţii între reprezentanţii de la Bruxelles ai statelor membre UE urmau să aibă loc joi după-amiază, au precizat sursele. „Rămânem încrezători că mâine se va ajunge rapid la un acord”, a declarat un alt diplomat UE, adăugând că documenntul va fi apoi finalizat oficial vineri.

NUCLEARUL ŞI DIAMANTELE, DOMENII SENSIBILE

Luate în ansamblu, sancţiunile împotriva Rusiei ar fi cele mai dure pe care le-a impus vreodată blocul comunitar.

Cel de-al zecelea pachet de sancţiuni de la invazia Moscovei este menit să îngreuneze finanţarea războiului, inclusiv prin excluderea din sistemul SWIFT a şi mai multor bănci ruseşti, inclusiv a băncii private Alfa-Bank şi a băncii online Tinkoff.

De asemenea, pe lista neagră a persoanelor sancţionate ar urma să fie puşi indivizi având legătură cu Gărzile Revoluţionare, trupele de elită ale regimului iranian, şi asta pentru a reacţiona la livrarea către Moscova a dronelor iraniene folosite împotriva Ucrainei.

Ucraina a cerut UE să meargă şi mai departe, dar opoziţia unor ţări precum Ungaria, Bulgaria, Franţa şi Belgia face ca blocul comunitar să nu restricţioneze deocamdată şi cooperarea cu industria nucleară a Rusiei şi să nu mai importe diamante.

„Trebuie să consolidăm politica de sancţiuni, deoarece războiul încă durează”, a declarat ministrul ucrainean al economiei, Iulia Şviridenko, înainte de a participa la discuţiile cu uşile închise de miercuri de la Bruxelles. „Este foarte important pentru noi. Aşa că de aceea sperăm că vom vedea aceste sancţiuni în cel de-al zecelea pachet, dacă nu, poate în următoarele pachete”, a adăugat ea.