”Puteţi fugi, dar nu vă puteţi ascunde. În afară de angajamentele voluntare, lupta împotriva dezinformării va fi o obligaţie legală, în virtutea DSA (Legea serviciilor digitale), începând de la 25 august”, subliniază el în acest mesaj pe care l-a postat vineri.

”Echipele noastre vor fi pregătite să pună legea în aplicare”, avertizează comisarul european.

Codul european al bunelor practici – lansat în 2019 – reuneşte aproximativ 30 de semnatari – giganţi ca Meta, Google, Twitter, Microsoft, TikTok, dar şi platforme mai mici şi profesionişti din publicitate, verificatori ai faptelor (fact-checkers) şi organizaţii nonguvernamentale (ONG).

Semnatarii au participat la redactarea textului, care constă în aproximativ 40 de angajamente vizând o mai bună cooperare cu verificatorii de fapte şi să priveze de publicitate site-urile care difuzează informaţii false.

Plecarea Twitter nu este o surpriză pentru serviciile lui Thierry Breton.

Miliardarul Elon Musk a relaxat – după ce a cumpărat reţeaua de socializare, în urmă cu şase luni – moderarea conţinuturilor cu probleme şi este acuzat de faptul că a amplificat vocea propagatorilor notorii de dezinformare pe platformă.

”Dacă (Elon Musk) nu este serios în privinţa Codului, poate că e mai bine să iasă din el”, comenta vineri un reprezentant al Comisiei Europene contactat de AFP.