”Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) anunţă începerea lucrărilor de înlocuire a magistralei III Vest cu diametrul Dn 1000mm, care se vor desfăşura pe strada Dezrobirii, pe tronsonul cuprins între strada Roşia Montană şi Bulevardul Uverturii, în această etapă clienţii nefiind afectaţi”, a transmis, vineri, Termoenergetica.

Sursa citată a precizat că lucrarea se va desfăşura în două etape, în prima etapă urmând a se înlocui un tronson de ţeavă cu o lungime de aproximativ 420 de metri.

”Este important de subliniat faptul că reţeaua termică primară are o vechime de aproape 45 de ani, anul punerii în funcţiune fiind 1979. Executarea lucrărilor a fost dispusă prioritar, imediat după finalizarea procedurilor de oprire a furnizării energiei termice pentru încălzire către consumatorii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare din Municipiul Bucureşti”, a mai transmis compania.

Termenul estimat de finalizare al lucrărilor din prima etapă este finalul lunii iulie 2023, pe perioada desfăşurării lucrărilor, alimentarea consumatorilor cu agent termic pentru apă caldă nefiind înteruptă.

”În această etapă, lucrarea presupune restricţionarea parţială a circulaţiei rutiere pe strada Dezrobirii, pe sensul de mers spre Bulevardul Uverturii dinspre strada Roşia Montană. Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert”, a mai predcizat compania.