În 2025, taxele și impozitele locale din Cluj-Napoca nu vor fi majorate, dar vor fi ajustate conform ratei inflației de 10,4%. Acest proiect este acum în consultare publică.
Astfel, impozitele pe clădiri, atât rezidențiale, cât și nerezidențiale, vor crește cu 10,4%, reflectând indexarea cu rata inflației.
Impozitul pe clădiri rezidențiale pentru persoanele fizice se calculează aplicând o cotă de 0,1% asupra valorii impozabile a clădirii, conform articolului 457 alin. 1 din Codul Fiscal. La această cotă se adaugă procente suplimentare în funcție de zona de impozitare:
Zona A: 15%, rezultând o cotă finală de 0,115%
Zona B: 10%, rezultând o cotă finală de 0,110%
Zona C: 5%, rezultând o cotă finală de 0,105%
Zona D: 1%, rezultând o cotă finală de 0,101%
Valoarea impozabilă se ajustează în funcție de vechimea clădirii, astfel:
Reducere de 50% pentru clădirile cu peste 100 de ani vechime
Reducere de 30% pentru clădirile cu vechime între 50 și 100 de ani
Reducere de 10% pentru clădirile cu vechime între 30 și 50 de ani
Coeficienții de corecție pentru impozitare în funcție de zonă sunt:
Zona A: 2,5
Zona B: 2,4
Zona C: 2,3
Zona D: 2,2
Se vor aplica, de asemenea, cote suplimentare pentru clădirile construite fără respectarea legislației în vigoare:
20% pentru clădirile ridicate fără respectarea autorizației de construire.
50% pentru clădirile construite fără autorizație de construire.
Valorile impozabile ale clădirilor au fost ajustate pentru a reflecta rata inflației de 10,4%:
Clădiri cu instalații de apă, canalizare, electrice și încălzire: 1492 lei/mp în 2025, față de 1351 lei/mp în 2024.
Clădiri fără aceste instalații: 894 lei/mp în 2025, față de 810 lei/mp în 2024.
Pentru anul 2025, impozitul pe vehicule în Cluj-Napoca, conform HCL 623/2023, se calculează în funcție de tipul mijlocului de transport. În plus, s-a stabilit o reducere de 95% a impozitului pentru mijloacele de transport hibride. În cazul vehiculelor cu ataș, impozitul va fi de 50% din impozitul aplicabil motocicletelor respective.
Consultarea publică pentru acest proiect se desfășoară între 26 iulie și 8 august 2024. Persoanele interesate sunt invitate să trimită propunerile, sugestiile sau opiniile lor la adresa de e-mail: consultarepublica@primariaclujnapoca.ro sau să le înregistreze la Serviciul Centrul de Informare pentru Cetățeni, str. Moților nr. 7, sau la orice primărie de cartier.