Marți, 7 februarie 2023, Radu Ștefan Bănică a împlinit frumoasa vârstă de 21 de ani, motiv pentru care tatăl său, Ștefan Bănică Jr, i-a transmis un mesaj emoționant.
Ștefan Bănică Jr, mesaj emoționant de ziua de naștere a fiului său. Radu a împlinit 21 de ani
Marți, 7 februarie 2023, Radu Ștefan Bănică a împlinit frumoasa vârstă de 21 de ani, motiv pentru care tatăl său, Ștefan Bănică Jr, i-a transmis un mesaj emoționant prin intermediul rețelelor sociale.
„21 de ani, azi! Trece timpul!”, a scris, marți, Ștefan Bănică Jr. pe contul lui de Facebook, unde a postat o fotografie cu el și fiul său.
„Incredibil! La mulți ani, să vă trăiască!”, „LA MULȚI ANI, TINERE! SĂ VĂ TRĂIASCĂ ȘI SĂ VĂ BUCURAȚI DE EL TOATĂ VIAȚA!!!”, „La mulți ani fericiți și sănătoși pentru băiatul tău frumos și talentat ca și tine!”, „La mulți ani sănătoși pentru baiatul tău! Să-ți trăiască, să te bucuri de realizarile lui”, „Cât ești de frumușel!!! La mulți ani!!! Cu multe succese” sunt câteva dintre comentarile pe care le-au scris fanii lui Ștefan Bănică Jr în secțiunea de comentarii.
Fiul lui Ștefan Bănică Jr a vrut să plece din România din cauza bullying-ului
Deși majoritatea oamenilor cred că a fi copilul unei vedete îți aduce numai avantaje în viață, realitatea este complet diferită sau cel puțin așa a fost în cazul lui Radu Ștefan Bănică.
Asemeni multor adolescenți din lumea întreaga și Radu Bănică a fost victima bullying-ului, iar postura de copil de vedetă nu l-a ajutat deloc, ci, dimpotrivă, i-a stricat relația cu anumiți colegi și profesori. La un moment dat, răutățile colegilor săi l-au determinat să își dorească să plece din România undeva cât mai departe unde nu s-ar mai fi putut întâlni cu români.
„Nu-i așa lapte și miere cum crede toată lumea. Eu am vrut din școală să mă mut la privat. Nu neapărat privat românesc, cât privat internațional, unde nu erau români. Erau atât de multe răutăți între copii, darmite ce e acum între adulți. A fost ceva de groază. A fost oribil din punct de vedere al relațiilor mele și cu anumiți profesori, și cu colegii”, a mărturisit Radu Bănică în cadrul unui podcast.
Ziua pe care nu o va uita niciodată și care l-a marcat profund a fost cea în care, într-o pauză, mai mulți colegi i-au aruncat lucrurile din ghiozdan prin clasă, iar mai apoi au vrut inclusiv să îi arunce ghiozdanul pe fereastră. Și cum asta nu era de ajuns, la un moment dat un coleg i-ar fi zis să plece din clasă pentru că tatăl său are suficienți bani încât îi poate cumpără oricând rechizite noi.
„(…) Au început să-și arunce lucrurile prin clasă, să-mi scoată ghiozdanul pe geam. ”Ce? Pleacă de aici că dacă vrea tac-tu poate să-ți cumpere o fabrică de gume de șters””, i-ar fi spus un coleg lui Radu Bănică.
Din fericire, acea perioadă a trecut, iar Radu Bănică și colegii săi au luat-o pe drumuri diferite.