Statele G20 lansează un fond în valoare de 1,4 miliarde de dolari în vederea pregătirii pentru viitoarele pandemii, anunţă preşedintele indonezian Joko Widodo

0
8

”Dar nu este suficient”, a spus Widodo, estimând că ar fi nevoie de 31 de miliarde de dolari.

”Trebuie să ne asigurăm că lumea poate rezista unei pandemii. O pandemie nu mai poate lua vieţi şi nu mai poate rupe articulaţiile economiei globale”, a subliniat el.

Fondul a fost lansat de miniştrii Sănătăţii şi Finanţelor din G20 în prezenţa directorului general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, şi a preşedintelui Băncii Mondiale, David Malpass.

De asemenea, fondul este considerat unul dintre rarele progrese aşteptate cu ocazia summitului şefilor de stat şi de guvern ai G20, care se deschide marţi pe insula indoneziană Bali, marcată şi de diviziuni profunde în contextul războiului declanşat de Rusia în Ucraina.

Statele Unite au contribuit cu 450 de milioane de dolari, care reprezintă aproximativ o treime suma totală.

Secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, a afirmat că fondul ar trebui să contribuie la ”o arhitectură globală sanitară mai solidă şi mai receptivă”.

Printre donatorii importanţi se numără Franţa, Marea Britanie, Canada, India, China, Australia şi Japonia.

Indonezia, gazda summitului G20, a precizat că intenţionează să aibă şi ea o contribuţie, fara să menţioneze suma planificată. Ţara a fost puternic lovită de pandemia de Covid-19, unde a izbucnit un focar violent la jumătatea anului 2021, când sistemul sanitar naţional a întâmpinat dificultăţi în obţinerea aprovizionării cu vaccinuri în timp ce ţările bogate au obţinut dozele necesare vaccinării cetăţenilor.

”Acest nou fond este un instrument important care va ajuta ţările cu venituri mici şi medii să se pregătească mai bine pentru crizele globale de sănătate”, a spus David Malpass.