Sursa foto: stiridecluj.ro

Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca a primit șapte echipamente de ultimă generație, în valoare totală de 1,4 milioane de lei.

Aceste echipamente au fost achiziționate printr-un proiect finanțat de Planul Național de Redresare și Reziliență. Unitatea medicală a fost dotată cu un ecograf destinat evaluării complexe a afecțiunilor reumatologice sistemice, un sistem de examinare ultrasonografică Doppler pentru zona cervico-cerebrală, două defibrilatoare, două spirometre și un audiometru.

„Tehnologia modernă de care dispun noile echipamente medicale va sprijini specialiştii spitalului în procesul de examinare, diagnosticare şi tratare a pacienţilor care se adresează Ambulatoriului şi va contribui la realizarea unui act medical de cea mai bună calitate. Investiţiile noastre în sănătate continuă!”, a afirmat preşedintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tişe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.