Aproximativ 10% dintre certificatele de urbanism emise anul trecut de Consiliul Județean Cluj au fost procesate exclusiv online, conform unei analize realizate de președintele Alin Tișe împreună cu Direcția de Urbanism a instituției. Consiliul Județean Cluj a lansat anul trecut în luna mai platforma web: public.cluj.archi, dedicată emiterii certificatelor de urbanism (CU) în format digital. Prin intermediul acestei platforme, în anul 2022, Consiliul Județean a emis 2.290 de Certificate de Urbanism (CU), din care aproximativ 10%, respectiv 224, au fost elaborate exclusiv online.

Comunele care au avut cea mai mare interes în obținerea certificatelor de urbanism digitale au fost Ciurila, Călățele, Mărișel și Aiton, care au ocupat primele patru locuri în topul zonelor cele mai active în sectorul construcțiilor și turismului din Cluj. În ceea ce privește autorizațiile de construire și/sau desființare, în 2022 Consiliul Județean Cluj a emis 931 de astfel de documente, în creștere cu aproximativ 50% față de anul anterior.

Proiectele urbanistice autorizate au cumulat un număr de 122.259 mp, cu o valoare investițională de peste 700.000.000 de lei (aproape 150 de milioane de euro).

Consiliul Județean Cluj a mai transmis că în 2022 au avut loc 27 de ședințe ale Comisiei Tehnice de Urbanism și Amenajarea Teritoriului pentru avizarea documentațiilor urbanistice. În cadrul acestora au fost discutate 496 de puncte, din care 193 de P.U.D-uri, 118 de P.U.Z.-uri, 168 de studii de oportunitate, 12 P.U.G.-uri și 5 consultări.

Președintele CJ Cluj, Alin Tișe, a declarat că succesul implementării acestei soluții informatice unice în România printre cele 3.300 de consilii locale și județene confirmă revoluția administrativă declanșată la Cluj. În plus, la sfârșitul anului trecut, CJ Cluj a primit premiul I pentru modul în care a reușit să digitalizeze activitatea urbanistică din judet.