9 Mai: Triumful libertății și unității europene

Ziua de 9 Mai are o valoare semnificativă atât pentru istoria noastră cât și pentru istoria continentului nostru. 9 Mai reprezintă o victorie pentru aspirațiile de libertate ale fiecărui neam european, dar în același timp evocă și un puternic simț de solidaritate la nivel continental.

Pe data de 9 Mai a anului 1877 Sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor a proclamat, printr-un act legitim de voinţă şi autodeterminare naţională, independenţa de stat a României. Ministrul de externe, Mihail Kogălniceanu, interpelat de deputatul Nicolae Merfe, a declarat în faţa adunării: „Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare…, suntem o naţiune liberă şi independentă”. În ziua următoare guvernul, membrii corpurilor legiuitoare, mitropolitul Moldovei, preşedintele Curţii de Casaţie, preşedintele Curţii de Conturi, reprezentanţii altor autorităţi şi delegaţii ale locuitorilor din Argeş şi Buzău au mers la Palat, felicitându-l pe Carol pentru a 11-a aniversare a urcării sale pe tron şi aclamându-l în noua calitate de suveran independent. Însă libertatea poporului nostru trebuia castigata prin sânge, în contextul războiului Ruso-Turc din anii 1877-1878. Pe de 19/31 iulie 1877, primele unităţi ale armatei române au trecut Dunărea pentru a ajuta forțele rusești la Plevna. Asediul crâncen al acestui oraș fortificat, localizat în nordul Bulgariei, s-a desfășurat pe parcursul a cinci luni. În ziua de 28 noiembrie/10 decembrie 1877, trupele române au cucerit puternicele redute de la Opanez, obligând pe generalul Osman-paşa să capituleze cu cei 45.000 de ostaşi turci. În ziua de 23 ianuarie/4 februarie 1878 s-a semnat armistiţiul dintre forțele otomane și cele ruso-române. Prin Tratatul de la San Ștefano (19 februarie/3 martie 1878) și Congresul de la Berlin (1 iunie/1 iulie 1878) independența României a fost recunoscută. În ziua de 8/20 octombrie 1878, armata română victorioasă şi-a făcut intrarea triumfală în Bucureşti pe Podul Mogoşoaiei, care de atunci poartă numele de Calea Victoriei.

Pe plan international, 9 Mai reprezintă ziua înfrângerii Germaniei Naziste de către Aliați, prin semnarea condițiilor de predare de către mareșalul Wilhelm Keitel. Poporul nostru a contribuit de asemenea la eliberarea Europei de pericolul fascist, în urma loviturii de stat de la 23 august 1944. Suma totală a efectivelor române participante în luptele pentru înfrângerea fascismului a depăşit 540.000 de oameni, iar tributul de sânge plătit de cele două armate române (Armata 1-a şi Armata 4-a), care s-au găsit aproape tot timpul în ofensivă, mărind de regulă pierderile, s-a ridicat la aproape 170.000 de morţi, răniţi şi dispăruţi. Ostaşii români s-au bătut cu trupele hitleriste şi horthyste timp de 265 de zile, din august 1944 și până în mai 1945, au luat pieptiş 20 de masive muntoase importante, au forţat 12 mari cursuri de ape, au eliberat 8717 localităţi şi alte puncte populate din România, Ungaria, Cehoslovacia şi Austria, dintre care 53 de oraşe.

Din nefericire Al Doilea Război Mondial a lăsat ca moștenire un continent în ruine cu un viitor incert. O soluție pentru renașterea Europei și prevenirea unui nou război a fost găsită tot pe data de 9 Mai a anului 1950 când ministrul francez de externe Robert Schuman a propus înființarea unei comunități supranaționale menite să unească Europa atât politic și economic pe o cale pașnică și democratică. Propunerea lui Schuman a dus la crearea Comunității Europene a Cărbunelui și a Oțelului (CECO), în contextul Tratatului de la Paris din 1951, fondatorii acesteia fiind Luxemburg, Olanda, Franța, Italia, Belgia și Germania de Vest. 41 de ani mai tărziu Uniunea Europeană a luat ființă în mod oficial prin Tratatul de la Maastricht (7 februarie 1992), având la bază trei piloni: Comunitățile Europene (PESC), Politica externă și de securitate comună (PESC) Justiție și Afaceri Interne (JAI). Tot în cadrul acestui tratat, a fost stabilită moneda unică euro, al cărui simbol a fost inspirat de litera grecească epsilon, ca o reflectare a faptului că leagănul civilizației europene îl reprezintă Grecia Antică. În prezent 27 de state fac parte din Uniunea Europeană, România și Bulgaria fiind membre din 2007, iar Croatia fiind cel mai nou membru (1 iulie 2013).