Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, declară că Federația Rusă nu este oarbă și vede cum toate țările din blocul NATO sunt îndreptate împotriva ei, deși acestea neagă vehement totul.„Da, vedem cum împotriva noastră luptă întreg (blocul) NATO și există niște discuții de genul că „nu luptăm, ci doar înarmăm”, ceea ce este ridicol”, a menționat Lavrov.Serghei Lavrov susține că SUA au strivit Uniunea Europeană. Ministrul rus de Externe a susținut apoi că Statele Unite au strivit Uniunea Europeană și i-au luat orice urmă de independență, deși ei se dau democrați în fața tuturor.„Ele (Statele Unite) sunt mari democrați, dar, după cum știți, ei înțeleg democrația ca pe un drept al lor de a impune tuturor celorlalți percepţia lor asupra democrației. De îndată ce le vorbești despre necesitatea abordării democratice a problemelor internaționale, ei nu manifestă niciun entuziasm”, a spus diplomatul rus.Acesta a făcut referiri și la ceea ce se întâmplă pe frontul din Ucraina susținând că armata rusă vrea să-i distanțeze pe ucraineni de teritoriile lor.„Căutăm acum să împingem înapoi armata ucraineană până la o distanţă ce nu va mai presupune nicio ameninţare la adresa teritoriilor noastre.Cu cât mai mare este raza de acţiune a armelor livrate regimului de la Kiev, cu atât mai departe îi vom respinge noi (pe ucraineni) de la teritoriile care sunt parte a ţării noastre”, a subliniat ministrul rus de Externe, potrivit știripesurse.ro.Ministrul rus de Externe a amenințat din noul Chișinăul
Lavrov a susținut recent că Occidentul a pus mai nou ochii pe Republica Moldova pentru a îndeplini rolul ce trebuia să-l aibă Ucraina. De asemenea, el a făcut referiri la președinta Maia Sandu, susținând că aceasta „este pregătită, practic, pentru aproape orice, inclusiv pentru unirea cu România”.Potrivit ministrului rus, Occidentul minte când afirmă că Rusia este cea care refuză să negocieze problema Ucrainei şi că acesta ar încerca să întoarcă împotriva Moscovei Republica Moldova, Georgia şi fostele republici sovietice. „Le-ar plăcea să transforme Georgia într-un alt factor de iritare”, a spus Lavrov.