Senatoarea americană Jeanne Shaheen a declarat pentru PRESShub că preşedintele rus Vladimir Putin a făcut, prin invadarea Ucrainei, „cea mai mare greşeală strategică de politică externă a unui lider de după intrarea lui Hitler în Rusia”.Întrebată de PRESShub dacă există posibilitatea ca Statele Unite ale Americii să abandoneze Ucraina și să concentreze pe China, așa cum susține o narațiune rusească vehiculată frecvent în România, Shaheen a contrazis puternic această teză.„Vladimir Putin va face tot ce va putea pentru a încerca să distragă atenţia de la faptul că a făcut cea mai mare greşeală strategică de politică externă a unui lider de la intrarea lui Hitler în Rusia.A crezut că lumea va sta deoparte şi va lăsa Ucraina să cadă. Însă a întărit NATO. A crezut că ucrainenii nu se vor lupta, dar ei s-au luptat mult mai bine decât ruşii”, a explicat Jeanne Shaheen, la o întâlnire cu câțiva jurnalişti români.Shaheen este membru al Comisiei pentru relații externe a Senatului (SFRC) și președinte al Comisiei pentru Relații Externe Europa în materie de securitate regională.Senatoarea este inițiatoarea legislației din Congresul SUA cu privire la securitatea regiunii Mării Negre. Ea s-a aflat ieri la București împreună cu senatorul Dick Durbin,pentru a vizita baza militară de la Kogălniceanu. Înainte de a veni în România, cei doi senatori americani au vizitat și Georgia.„La Conferința de la München am avut cea mai mare delegație a Congresului american care a participat vreodată la această conferință. O delegația bi-partizană, bi-camerală.Liderii Senatului și Camerei Reprezentanților au formulat declarații puternice în sprijinul Ucrainei și a interesului nostru de a continua să facem tot ce putem pentru a ne asigura că Ucraina primește tot ajutorul de care are nevoie pentru a câștiga acest război. Vicepreședintele Harris a spus același lucru.Deci, dacă Vladimir Putin se bazează pe divizarea NATO și ca Occidentul să renunțe la Ucraina, ar fi bine să se gândească din nou”, a răspuns senatoarea Jeanne Shaheen.Evident, sprijinim Ucraina
Senatorul Dick Durbin a spus că acuzaţia liderului de la Kremlin că Occidentul este cel care a provocat Rusia este „dezgustătoare” și că în discursul despre starea naţiunii susţinut marţi, Putin a încercat să rescrie istoria, „aşa cum au făcut şi sovieticii”.„Putin a anunţat astăzi că NATO este cea care l-a atacat pe el. Însă noi ştim mai bine. Ucraina nici măcar nu este o naţiune membră a NATO. Evident, o sprijinim.Am văzut luni de zile cum Putin a trimis echipamente şi trupe la graniţă, pregătind o invazie neprovocată în Ucraina. Încă o dată, Rusia, aşa cum au făcut şi sovieticii, încearcă să rescrie istoria. Nu le va merge.Lumea a văzut la televizor cum se desfăşoară această dramă, a văzut realitatea a ceea ce a făcut Putin”, a declarat Durbin.Totodată, cei doi senatori americani au explicat cât de importantă este cooperarea aliaților NATO în această perioadă pentru a combate agresiunile Kremlinului.„Ce am văzut că se întâmplă din cauza agresiunii lui Putin în Ucraina este oribil. Măcelărirea în masă a unor oameni nevinovaţi la Bucea, Izium şi în multe alte locuri ne trezeşte amintiri amare din Al Doilea Război Mondial. Procurorul General al Ucrainei are astăzi 65.000 de cazuri, gata a fi deschise, de crime de război comise de ruşi şi de Vladimir Putin.Aşa că acuzaţia acestuia (Putin – n.r.) că noi suntem provocatorii mi se pare dezgustătoare. Trebuie tras la răspundere pentru asta. Într-un astfel de moment din istorie, trebuie să dăm dovadă de unitate, tărie şi hotărâre. Nu ştiu când se va termina acest război, dar când văd că ucrainenii se luptă pentru viaţa lor, pentru pământul lor, pentru casele şi familiile lor, sunt mândru să fiu alături de ei ca american şi sunt mândru că poporul român ni s-a alăturat în acest efort. Împreună vom învinge”, a mai declarat acesta.„Nu am făcut suficient în trecut pentru securitatea la Marea Neagră”
Cei doi politicieni americani democraţi au fost promotorii unei legi care a fost adoptată anul trecut în Congres şi care cere administraţiei de la Washington să stabilească o strategie pentru regiunea Mării Negre. Potrivit celor doi, strategia ar urma să fie stabilită în prima jumătate a acestui an şi ar trebui să includă aspecte care ţin de securitate şi apărare, dezvoltare economică, dar şi întărirea principiilor şi valorilor democratice.Potrivit lui Jeanne Shaheen, deşi ideea unei strategii pentru zona Mării Negre a apărut înainte de războiul din Ucraina, invazia rusă a scos în evidenţă importanţa acestei regiuni.„Nu am făcut suficient în trecut pentru a ne gândi care ar trebui să fie strategia noastră în regiune”, a spus democrata.Cei doi membri ai Senatului SUA au subliniat de asemenea şi importanţa strategică a Republicii Moldova,explicând că susţinerea pe care Occidentul o acordă Ucrainei în faţa invaziei ruse este şi un semnal pentru Putin că nu trebuie să ia ca ţintă şi alte state.„Ne temem că ambiţia lui Putin trece dincolo de Ucraina. Republica Moldova este un exemplu clasic. Este o ţară care, geografic, se află lângă Ucraina şi lângă un aliat NATO (România – n.r.), aşa că este o ţintă tentantă.Trebuie să îi transmitem clar lui Putin că agresiunea din Ucraina îl va costa un preţ dur.Se întâmplă deja şi se va întâmpla în continuare. Nu trebuie să spunem că NATO nu are nicio responsabilitate şi are trebui să lase Ucraina să se apere singură, pentru că temerea noastră este ca Putin să nu folosească aceeaşi strategie şi faţă de alte ţări nevinovate. Mă uit la Moldova şi mă gândesc că se află într-o situaţie geografică vulnerabilă. Sper că nu se va întâmpla nimic de acest fel, dar acesta este motivul implicării NATO în războiul din Ucraina”, a declarat Dick Durbin.Nu există garanții că SUA vor elimina vizele pentru români
La rândul ei, Jeanne Shaheen a explicat că o parte din gândirea care stă în spatele întăririi flancului estic al NATO prin trimiterea de trupe suplimentare a fost determinată de „recunoaşterea ameninţării pe care o reprezintă Putin şi Rusia pentru ţările din Europa de Est”, avânt ca scop întărirea capacităţilor de descurajare.Senatoarea a mai spus că prezenţa trupelor americane în România, „cele mai apropiate de războiul din Ucraina dintre toate trupele pe care le au SUA”, ar trebui să fie un mesaj de descurajare pentru liderul de la Kremlin în cazul în care acesta s-ar gândi ca Republica Moldova să fie următoarea lui ţintă.Senatorii americani au explicat că au avut o întâlnire și cu premierul Nicolae Ciucă cu care au discutat despre obiectivul de a ridica vizele pentru români necesare în prezent pentru a vizita Statele Unite.Cererea României de a fi inclusă în programul Visa Waiver este „legitimă”, însă „nu există garanţii” că acest pas se poate face „mâine”, a explicat Dick Durbin. El a mai spus că înţelege că eliminarea vizelor pentru SUA „înseamnă mult pentru români” şi că îşi doreşte ca ei „să fie trataţi corect”.„Există un punct de pornire bun, şi anume că atât de mulţi români primesc acum viză pentru a veni în SUA”, a spus senatorul american. Problema juridică e legată de rata de refuz de aproximativ 10% în rândul celor care aplică pentru viză. Pentru ca România să intre în programul Visa Waiver, rata de refuz trebuie să scadă sub 3%.