Se extinde războiul din Ucraina?! Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a făcut un anunț de care toți românii se tem. „Trebuie să ne pregătim. E periculos să subestimezi Rusia”, a spus oficialul român. Iată ce ne-ar putea aștepta în viitorul apropiat.

Mircea Geoană: E periculos să subestimezi Rusia. Putin se pregătește pentru un război lung

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, este ferm convins că aliații trebuie să-și întărească apărarea și că sunt necesare sisteme defensive moderne pentru a face față oricăror amenințări viitoare. Din punctul lui de vedere, anul 2023 va fi unul dificil pentru că președintele Rusiei, Vladimir Putin, se pregătește pentru un război de lungă durată.

„E periculos să subestimezi Rusia. Putin se pregătește pentru un război lung. (…) Nu avem niciun indiciu că Putin și-ar fi schimbat planul, așa că trebuie să ne pregătim pentru o lungă perioadă de timp. 2023 va fi un an dificil și trebuie să continuăm să sprijim Ucraina pentru cât timp e necesar. (…) Trebuie să ne întărim apărarea pentru orice situație care poate apărea”, a explicat, miercuri, Mircea Geoană în cadrul Reuniunii Șefilor Militari ai Apărării din Organizația Tratatului Atlanticului de Nord.

„Pe măsură ce învățăm lecțiile acestui război, trebuie să ne pregătim pentru potențialele viitoare războaie și să continuăm să transformăm NATO pentru era digitală. Trebuie să investim mai mult în apărare. Ținta de 2% care a fost decisă acum două decenii este un pas de la care să începem, nu maximum pentru sistemele noastre defensive. Avem nevoie de sisteme moderne, mai rapide, care să poată fi trimise oriunde. Pentru asta, aliații trebuie să continue să progreseze și să se gândească mai departe de 2024.(…)

Pe măsură ce învățăm lecțiile acestui război, trebuie să ne pregătim pentru potențialele războaie viitoare și să continuăm să transformăm NATO pentru era digitală. Alianța trebuie să-și păstreze capacitățile și capabilitățile pentru a se apăra împotriva oricăror amenințări de acum sau din viitor, a spus secretarul general adjunct al NATO.

În același timp, el susține că președintele de la Kremlin este cel care a subestimat NATO în a sprijini Ucraina și că ajutorul aliaților a făcut diferența pe câmpul de luptă. „În urmă cu un an, Putin a pornit războiul lui, să atace Ucraina și să ia libertatea ucrainenilor, dar a subestimat calitățile și curajul ucrainenilor, forțele armate și curajul conducerii. A subestimat unitatea noastră și solidaritatea noastră cu Ucraina. A subestimat reacția aliaților de a furniza resursele noastre pentru a sprijini dreptul Ucrainei de a se apăra. Asta a făcut diferența pe câmpul de luptă, iar suportul e critic și definitoriu pentru viitorul Ucrainei”, a adăugat secretarul general adjunct al NATO.