Două rachete ruseşti din cele patru care au fost lansate sâmbătă de Rusia au zburat „periculos de aproape” de o centrală nucleară din Ucraina, a anunțat organismul de stat care administrează centralele nucleare ale ţării.Potrivit News.ro, care citează The Guardian, Energoatom precizează faptul că sâmbătă, 18 februarie, la orele locale 8.25 şi 8.27, două rachete de croazieră au fost înregistrate zburând pe lângă centrala nucleară din regiunea Mikolaiv, aflată la circa 130 de kilometri nord de coasta ucraineană a Mării Negre.Sâmbătă dimineaţă, oficialii militari ucraineni au declarat că Rusia au trimis patru rachete Kalibr care au fost lansate din Marea Neagră, iar două dintre ele au fost interceptate de sistemele de apărare aeriană.„Ameninţarea de a lovi reactorul, cu posibile consecinţe – un dezastru nuclear, a fost din nou ridicată”, a declarat Energoatom.„Acesta este un alt act de terorism nuclear al Federaţiei Ruse, care ameninţă securitatea întregii lumi!”, afirmă Energoatom.De asemenea, organismul a făcut apel la Autoritatea Internaţională pentru Energie Atomică să ia „toate măsurile posibile pentru a opri terorismul nuclear rusesc” şi să instituie „o zonă de interdicţie aeriană deasupra tuturor instalaţiilor nucleare din Ucraina”.