„În faţa adversităţii, unitatea primează”, transmite Ambasada SUA într-un comunicat în care califică reuniunea de la Galaţi drept o „întâlnire crucială”, la care România, Ucraina, Republica Moldova, Comisia Europeană şi Statele Unite „îşi vor uni forţele”, în urma ieşirii „dure” a Rusiei din acordul care permitea transportul sigur pe Marea Neagră a cerealelor ucrainene.
„Denunţăm Kremlinul pentru că a transformat hrana în armă şi a pus în pericol securitatea alimentară globală”, spune Ambasada SUA.
Această reuniune de la Galaţi are drept scop „coordonarea strânsă pentru continuarea exporturilor”, precizează comunicatul Ambasadei americane.
„În ciuda distrugerii nemiloase de către Rusia a infrastructurii portuare ucrainene şi a depozitelor de cereale, rămânem angajaţi în asigurarea continuităţii neîntrerupte a exporturilor de cereale ucrainene, pentru a satisface cererea globală”, se arată în comunicat.
Unul dintre obiectivele urmărite este îmbunătăţirea rutelor alternative pentru a permite continuarea exporturilor ucrainene. „Colaborând, suntem hotărâţi să consolidăm şi să diversificăm rutele alternative pentru exporturile de cereale pe cale ferată, rutieră şi maritimă, asigurând rolul esenţial al Ucrainei pe piaţa alimentară globală”, menţionează comunicatul SUA.
Washingtonul promite Kievului „sprijin şi asistenţă continuă”, în timp ce faţă de România îşi exprimă „sincera recunoştinţă” faţă de „eforturile sale neclintite în sprijinirea exporturilor de cereale ucrainene”, acesta fiind, de altfel, unul dintre punctele de pe ordinea de zi a reuniunii de la Galaţi, la care participă şi reprezentanţii Comisiei Europene.
„Statele Unite rămân pe poziţie fermă alături de Ucraina, promiţând sprijin şi asistenţă continuă, pentru a ajuta Ucraina să depăşească provocările şi să promoveze prosperitatea în regiune”, subliniază comunicatul.
„Cu hotărâre şi solidaritate, mergem înainte, determinaţi în angajamentul nostru de a asigura un viitor mai luminos şi sigur accesului la alimente în întreaga lume” – este mesajul transmis de Washington înainte de reuniunea de la Galaţi.