Șeful Guvernului, Nicolae Ciucă, a declarat joi, 29 decembrie, că la finalul lunii mai 2023 se va face rotația premierilor cu PSD, așa cum s-a agreat în protocolul coaliției, fără să ofere detalii privind procedura în sine.

„În acordul pe care l-am agreat atunci când s-a constituit coaliția, am convenit ca rotirea să se facă la finele lunii mai și se va face rotirea așa cum am agreat”, a afirmat Ciucă, președinte al PNL, aflat la Horezu, în judeţul Vâlcea, la activităţile de comemorare a 89 de ani de la moartea lui I.G. Duca.

Deși premierul nu a explicat procedura, scenariul cel mai probabil este acela în care Nicolae Ciucă va demisiona în mai 2023, partidele de coaliție vor merge la președintele Klaus Iohannis cu o nouă propunere de premier, iar șeful statului va lua decizia desemnării.

Apoi, potrivit Constituţiei, pasul următor este ca persoana desemnată premier să ceară în termen de 10 zile votul de încredere al Parlamentului pentru programul de guvernare şi pentru lista de miniștri. Acestea se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, iar Parlamentul va acorda încredere Guvernului prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Conform protocolului coaliției încheiat în noiembrie 2021, PSD va fi partidul care va da premierul în mai 2023, iar acesta va fi, cel mai probabil, Marcel Ciolacu.

Ce prevede protocolul coaliției pentru 2023

Acordul politic care stă la baza coaliției de guvernare, semnat de liderii PNL, PSD, UDMR și minorități atunci când Florin Cîțu era președintele PNL, prevede că Nicolae Ciucă va fi șeful Guvernului până pe 25 mai 2023, iar la rotație se vor schimba atât premierul, cât și miniștrii transporturilor, proiectelor europene, finanțelor și justiției.

„La schimbarea premierului, conform rotației politice convenite, se vor înlocui și următorii reprezentanți în guvern: vicepremierul din partea PSD va fi înlocuit de vicepremierul din partea PNL; ministrul transporturilor din partea PSD va fi înlocuit cu nominalizarea pentru acest portofoliu din partea PNL, iar PSD va prelua Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene; ministrul finanțelor publice din partea PSD va fi înlocuit de titularul pentru acest portofoliu din partea PNL, iar PSD va prelua conducerea Ministerului Justiției; coordonatorul Secretariatului General al Guvernului din partea PSD va fi înlocuit de reprezentantul PNL, iar PSD va prelua coordonarea Cancelariei Prim-ministrului”, se arată în documentul semnat pe 25 noiembrie 2021 de Florin Cîțu (PNL), Marcel Ciolacu (PSD), Kelemen Hunor (UDMR) și liderul minorităților naționale, Varujan Pambuccian.

Acordul politic este valabil pe durata mandatului parlamentar 2021-2024.