Rareş Bogdan a precizat, luni seară, la Realitatea TV, că Regulamentul Comisiei Europene a fost adoptat în octombie 2022 şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2023.

”Trebuie să mergem pe firul istoriei recente. Pe data de 5 octombrie, Comisia Europeană dă un regulament prin care este obligatoriu ca, la data de 1 ianuarie 2023, cele 26 de state europene pot să impoziteze cu minim 35 la sută, cu maxim 95 la sută, toate companiile din energie, gaz, petrol şi la alegerea statului respectiv, sistemul bancar, respectiv sistemul de telefonie mobilă. Doar două state au ales să impoziteze compania de telefonie mobilă şi din zona de  banking, Cehia şi Ungaria. Restul  statelor membre au ales să impoziteze strict zona de energie care a avut profituri foarte mari în acest an. Mimimum 35 la sută, 14 state au ales această modalitate, dar alte state au ales 95-85-75 la sută. România merge pe o zonă mediană şi alege un procent care nu este nici cel mai mic, nu este nici cel mai mare dintre acestea. A venit în plus ca, în cazul în care companiile care sunt impozitate investesc o parte din profit, li se returnează o parte din taxa respectivă, adică 75 la sută din taxă. E o problemă pe care încercăm de vreo 3-4 săptămâni să o desluşim”, a declarat Rareş Bogdan.

Europarlamentarul a subliniat că transcrierea prin codul CAEN este o chestiune falsă.

”Nu mai puţin de 5 state europene, Germania, Franţa, Slovacia, Olanda şi Belgia au ales să nu transpună prin codul CAEN, să meragă pe general. Ministerul Român al Finanţelor a spus că era obligatoriu ca în transcrierea Ordonanţei, să se adopte codul CAEN pe fiecare domeniu în parte. Deci chestiunea cu transcrierea prin codul CAEN al respectivului regulament este o chestiune falsă”, a subliniat Bogdan.

El este de părere că Ministerul Finanţelor trebuie să iasă cu explicaţii pe această temă.

”În următoarele zile, Ministerul Finanţelor, ministrul Finanţelor, secretarii de stat, sunt obligaţi să iasă cu lămuriri pentru români. Pentru că această Ordonanţă urma să afecteze 82 de companii, printre care şi OMV Petrol, şi Rompetrol, şi Romgaz, şi Likoil, şi Mol şi alte companii din domeniul energiei. Companiile mici plătesc această taxă, iar marea majoritate a companiilor mari, scapă de plata acestei taxe în speţă fiind cazul emblematic al OMV Petrom care a avut neobrăzarea să dea şi un comunicat sfidând opinia publică spunând că ei nu vor plăti această taxă în România, că o vor plăti în Austria şi că sumele din România nu le datorează deoarece nu se încadrează în plafonul de 75 la sută comercializare în domeniile prevăzute de ordonanţă. Aici intervine o problemă gravă care trebuie lămurită, deoarece OMV Petrom are o centrală de cogenerare de energie electrică din gaz, care se află la Brazi, care reprezintă undeva la 24 la sută din totalul activităţii companiei şi această centrală nu intră în respectiva ordonanţă din cauza netrecerii unor coduri CAEN. Aceste chestiuni trebuie lămurite pentru că, pe de-o parte, statul român pare foarte slab în faţa unei corporaţii, pe de altă parte, cetăţeanul român se simte complet nedreptăţit, deoarece un om care are un chioşc, o mică brutărie sau un magazin sătesc, dacă nu plăteşte taxă, automat Fiscul îi blochează conturile”, a mai spus Rareş Bogdan.

Parlamentarul european a criticat compania OMV Petrom, despre care a spus că îngreunează dezvoltarea României din punct de vedere energetic.

”Aceste chestiuni trebuie lămurite pentru că altfel părem o ţară bananieră, fără cap şi fără coadă, unde statul nu contează şi autorităţile statului sunt sfidate de o companie care pur şi simplu refuză să se supună. Nu mai spun că aceeaşi companie refuză să facă investiţile de pe Neptun Deep şi practic ne îngreunează posibilitatea investiţiei şi a devenirii României ca jucător pe piaţa regională de furnizare de ggaz în următorii 3-4 ani, fără să mai ţinem cont că aceeaşi companie refuză să ecologizeze puţurile de petrol, vreo 650 de puţuri”, a precizat Rareş Bogdan.

De asemenea, potrivit lui Rareş Bogdan, luni va avea loc o discuţie la nivelul coaliţiei de guvernare pe această temă.

”Luni avem şedinţă de coaliţie şi vom deschide acest subiect. Mă interesează ca oricine e acolo să vină cu lămuriri, de ce statul român este incapabil să încaseze taxe şi impozite de la marile corporaţii, în schimb execută pe loc companiile mici sau persoanele private”, a adăugat Rareş Bogdan.