Ramzan Kadîrov a avut o rugăminte față de președintelui Dumei de Sta. Liderul cecen i-a cerut ca toți soldații ruși care nu vor să poarte barbă lungă să fie trimiși în prima linie a frontului de luptă din Ucraina.Ramzan Kadîrov i-a transmis președintelui Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, ca toți bărbații care au refuzat să poarte barbă lungă să fie trimiți în prima linie a războiului din Ucraina. Liderul cecen a spus că înțelege că unii bărbați au o anumită vârstă, dar nu ar trebuie ca în politică să existe „mai bătrân-mai bătrân”. „Trimite-i pe gardienii regulamentelor în prima linie. În politică există doar interesele statului”, a scris liderul cecen pe canalul său de Telegram.Cererea lui Ramzan Kadîrov vine după declarația unui deputat din Duma de Stat. Este vorba de generalul Viktor Sobolev care a fost rugat să comenteze zvonurile apărute pe rețelele de socializare rusești în privința militarilor din țară. Au existat speculații că soldaților le-a fost interzis să poarte barbă. Sobolev a confirmat afirmația și a subliniat că militarii trebuie să respecte regulamentele forțelor armate pentru că este o „cerință elementară a disciplinei militare”.Ramzan Kadîrov a reacționat față de declarațiile generalului Sobolev
„Se pare că general-locotenentul Viktor Sobolev are mult timp liber la serviciu, deoarece nu are ce face și recitește regulamentele”, a mai spus Kadîrov. Liderul cecen a continuat prin a spune că nu au existat probleme în rândul luptătorilor ruși care apărau „Patria de neo-naziști, și bam! A apărut! Barba!”. Kadîrov a subliniat că generalul rus știe „perfect” care sunt soldații care poartă barbă și de ce fac acest lucru.„Prin urmare, sunt sigur că aceasta este o provocare clară, care este menită să afecteze moralul soldaților care sunt într-un război sfânt de dragul Celui Atotputernic și care poartă barbă numai pentru Atotputernic, ca profetul nostru iubit”, a mai transmis liderul cecen pe Telegram. Denis Pușilin, liderul așa-zisei republici populare Donețk, a declarat că soldaților nu le este interzis să poarte barbă. El a continuat prin a spune că zvonurile care s-au răspândit pe canelele de Telegram „nu au nicio bază”, potrivit Lenta.