Preşedintele rus Vladimir Putin a susţinut marţi că miza campaniei militare în Ucraina este însăşi existenţa Rusiei ca stat, şi că economia acesteia din urmă a făcut faţă sancţiunilor occidentale impuse în urmă cu un an după declanşarea invaziei.Vladimir Putin a vorbit în faţa lucrătorilor unei uzine aeronautice din regiunea estică Buriaţia, care fabrică elicoptere pentru armata rusă, Putin şi-a reluat argumentele conform cărora obiectivul Occidentului este destrămarea Rusiei. „Aşadar, pentru noi aceasta nu este o misiune geopolitică, ci o misiune pentru supravieţuirea Rusiei ca stat, pentru crearea condiţiilor dezvoltării viitoare a ţării şi a copiilor noştri”, a spus liderul de la Kremlin.El a acuzat Occidentul că foloseşte Ucraina drept un instrument pentru purtarea unui război împotriva Rusiei cu obiectivul de a-i provoca acesteia din urmă o „înfrângere strategică”.Întrebat dacă a fost îngrijorat pentru economia rusă după ce Occidentul a impus anul trecut Rusiei sancţiuni fără precedent, Putin a susţinut că economia rusă s-a dovedit a fi mai puternică decât oricine ar fi crezut. Potrivit preşedintelui rus, companiile occidentale care au părăsit Rusia şi statele occidentale se aşteptau ca economia acesteia să intre în colaps, cu fabrici care să înceteze producţia, şomaj şi proteste stradale, dar între timp sistemul financiar al Rusiei s-a consolidat şi ţara a devenit mai suverană din punct de vedere economic.„Ne-am crescut suveranitatea economică de câteva ori. La urma urmei, pe ce a mizat inamicul nostru ? Că vom intra în colaps în 2-3 săptămâni sau într-o lună (…) Asta nu s-a întâmplat. S-a dovedit, pentru mulţi dintre noi, şi chiar şi mai mult pentru ţările occidentale, că fundamentele esenţiale ale stabilităţii Rusiei sunt mult mai puternice decât oricine ar fi crezut”, a apreciat Putin. „Au sperat că PIB-ul nostru va scădea cu 20% sau mai mult. Nu a fost deloc aşa. Avem o scădere, dar nu de 20%, ci de 2,1%”, a semnalat el.Totuşi, Putin a recunoscut pericolul pe termen lung al sancţiunilor occidentale. „Da, trebuie să recunoaştem că aceia care ne doresc răul speră să ne provoace probleme pe termen mediu. Într-adevăr, acest pericol există. Suntem conştienţi de el”, a admis liderul de la Kremlin.Cât despre Ucraina, el a insistat că Rusia a încercat decenii la rând să menţină relaţii bune cu această ţară, dar „totul s-a schimbat în 2014”, odată cu „lovitura de stat instigată de Occident”.