Programul Operaţional Infrastructura MAre: Declaraţie de cheltuieli pentru rambursarea a 236,32 milioane de euro de către Comisia Europeană

0
11

”În anul 2022, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare, a transmis spre decontare către Comisia Europeană sume în valoare de peste 2 miliarde euro, respectiv 2.005.434.940 euro”, a transmis, miercuri seară, MIPE, într-un comunicat de presă.  

Sursa citată a precizat că, până în prezent, pentru proiectele derulate prin acest program operaţional, Comisia Europeană a rambursat României 5,80 miliarde euro (7,09 miliarde euro cu prefinanţare), din totalul de 6,59 miliarde euro transmise spre decontare. 

Sumele reprezintă cheltuieli eligibile efectuate din fonduri europene în cadrul proiectelor derulate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.