Sursă foto: servuscluj.ro

Într-un interviu radio pentru un post local, primarul Clujului, Emil Boc, a afirmat că nu este îngrijorat de contestația primită pentru licitația la proiectul metroului din Cluj-Napoca. Edilul clujean susține că această contestație nu va cauza întârzieri neașteptate deoarece este o procedură legală care face parte din procesul de adjudecare a licitației și poate fi soluționată într-un termen prevăzut.

” S-a întâmplat cum am prevăzut. Am așteptat până în 10 martie, termenul până la care potrivit prevederilor legale se poate depune contestație iar ceea ce s-a întâmplat este absolut firesc. Am trimis cutii pline de documente către CNSC potrivit prevederilor legale. Nu putem vorbi despre o întârziere fiindcă procedura de contestație face parte din procesul de adjudecare a licitației. Există un termen legal ce poate ajunge până la 30 de zile în care CNSC trebuie să dea soluția, astfel că mergem, cu calm, mai departe. N-aș sări încă în apă fiindcă ne aflăm în cadrul procedurilor prevăzute de lege.” a transmis într-o intervenție radio pentru un post local, Edilul Municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.