Sursa foto: zcj.ro

Primarul Emil Boc a fost prezent la ceremonia de deschidere a anului școlar 2024-2025, care a avut loc la Colegiul Tehnic de Transporturi Transilvania din Cluj-Napoca.

„Am venit aici cu două motive. Primul este să felicit școala pentru reabilitările excelente pe care le aveți, faptul că ați obținut de 3 ori titlul de școală europeană înseamnă că sunteți la standardele la care trebuie, de asemenea pentru rezultatele la olimpiade și bacalaureat.
Al doilea este de a transmite câteva mesaje directe și din suflet. O țară se construiește cu educație, de aici se dă ora exactă la fiecare dintre noi ca destin personal, ca oraș, ca și comunitate. Datoria noastră ca autorități este de a oferi fiecărui elev să își descopere destinul și să nu aibă nicio barieră, mai ales financiară. Unii sunt buni să fie mecanici auto, alții frizeri, alții profesori sau ingineri, nu este copil pe lumea asta să nu fie bun la ceva. Pentru ata, noi ca autoritate locală venim cu programe complementare pentru a elimina barierele financiare. Aveți drumul deschis pentru realizări în viață. Mă adresez în egală măsură profesorilor pentru a le mulțimi pentru ce fac aici și în Cluj.
Clujul este ceea ce este astăzi pentru că are educația pe primul loc. Dragi părinți, orice investiție faceți în lumea asta nu este una mai sănătoasă și lipsită de faliment decât cea făcută în educație. Când alegem educația nu greșim”, a afirmat primarul Emil Boc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.