Sursă foto: stiridecluj.ro

Primarul Emil Boc este acuzat că a acoperit tot orașul cu beton, inclusiv parcuri și zone recent renovate, însă el a inițiat o amplă campanie pentru a demonstra că orașul este de fapt unul verde. În ciuda prezenței granitului peste tot, Boc a explicat că oamenii trebuie să fie răbdători și să aștepte primăvara, când străzile vor fi transformate de copacii și plantele verzi.

Emil Boc a precizat că municipiul Cluj-Napoca ”va implementa o viziune comună cu unele dintre cele mai importante orașe europene precum Amsterdam, Barcelona, Madrid, Roma, Milano sau Budapesta.

Așadar, orașul nostru se remarcă din nou la nivel european cu viziunea de oraș verde, digital și rezilient. Investițiile realizate până acum și direcția clară pe care s-a încadrat în ultimii ani municipiul nostru rezultă acum în recunoaștere internațională și oportunități de dezvoltare și colaborare alături de cele mai importante orașe europene”, a transmis Emil Boc, în februarie 2023, când a anunțat că municipiul a fost selectat de Comisia Europeană ca oraș pilot în cadrul programului Net Zero Cities.

Deși primarul Emil Boc a vorbit despre plantarea de copaci pentru a face orașul mai verde, în realitate centrul Clujului este deja acoperit cu granit, iar zonele precum parcul din spatele Teatrului, malurile Someșului și strada Kogălniceanu au aceeași problemă. Clujenii s-au săturat de această tendință de ”betonare” și și-au exprimat nemulțumirea. În fața acestor critici, Boc a răspuns celor care nu sunt de acord cu politica sa de urbanizare.

”Cine mai comentează de modul în care arată spațiile pietonale să meargă în fața Parlamentului European din Bruxelles, Capitala Europei, și să vadă cum arată un spațiu pietonal! Dacă acolo nu este un model de referință, atunci pot spune că Bruxelles-ul și Capitala Europei nu este un model de bună practică. Exact modelul acesta bazat pe amenajare modernă cu spații pietonale deschise, nu cu noroi, cum și-ar dori unii, nici cu asfalt cum și-ar dori alții. În rest, despre amplasarea pomilor, mai întrebați-i și pe arhitecți și pe marii specialiști care atât să se priceapă cum să pună un pom și să stabilească un design la o piață, pentru că destul dau greș cu unele proiecte publice cum sunt statuile. Măcar la celalalte să se priceapă”, a declarat Emil Boc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.