”Mi-am exprimat, în cadrul întrevederii pe care am avut-o cu prim-ministrul Republicii Arabe Egipt, Mostafa Madbouly, dorinţa de a accelera colaborarea şi de a încuraja oamenii de afaceri din cele două ţări să iniţieze proiecte comune, în special în parteneriat public-privat, cu atât mai mult cu cât atât România, cât şi Egiptul sunt porţi de acces către cele mai importante pieţe economice integrate: Uniunea Europeană, respectiv Zona continentală africană de liber schimb”, a transmis premierul, după întâlnirea cu omologul egiptean, la Cairo. 

 

”România oferă posibilităţi economice foarte diverse, fiind una dintre cele mai dinamice şi competitive economii din Uniunea Europeană, în anul 2022. Egiptul este principalul partener comercial al României din întreaga regiune a Orientului Mijlociu şi Africa şi ocupă un loc important printre partenerii noştri comerciali la nivel global, cu un volum al schimburilor comerciale ce a depăşit 1,1 miliarde de dolari în 2022”, spune şeful Executivului. 

 

Premierul mai arată că ”România s-a situat în prima linie a eforturilor de combatere a crizei alimentare, în urma războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei”. 

 

”Peste 11,7 milioane de tone de cereale ucrainene au tranzitat România, inclusiv către ţările africane, şi continuăm să depunem eforturi pentru a ne dezvolta capacităţile de infrastructură. Explorăm modalităţi de îmbunătăţire a cooperării dintre Portul Constanţa şi Portul Alexandria şi de creştere a colaborării noastre în domeniile comerţului, energiei, agriculturii şi securităţii alimentare, transporturilor, managementului resurselor de apă şi conservării biodiversităţii, tehnologiilor digitale, cercetării, educaţiei”, menţionează şeful Executivului.