Vladimir Putin își dorește mai mult ca oricând victoria în Ucraina. Bugetul apărării va creşte cu aproape 70% în 2024, o premieră în istoria modernă.
Vladimir Putin nu se mai satură de război. Acesta să majoreze bugetul militar, și așa unul uriaș, cu 70 la sută. Cheltuielile militare ale Rusiei vor creşte cu aproape 70% în 2024, potrivit unui document al Ministerului de Finanţe publicat joi. Este o decizie care ilustrează hotărârea Moscovei de a-şi continua intervenţia , conform AFP.Potrivit acestui document consultat de AFP, cheltuielile apărării vor creşte cu 68% în 2024 în raport cu anul precedent. Ele vor atinge 10.800 miliarde de ruble (106 miliarde de euro la cursul actual).Astfel, suma alocată pentru apărare va reprezenta circa 30% din cheltuielile federale totale în 2024 şi 6% din PIB, o premieră în istoria modernă a Rusiei.Ambițiile lui Vladimir Putin nu se opresc aici
Bugetul alocat securităţii interne va creşte la 3.400 miliarde de ruble (33 miliarde de euro). Repreyintă aproape 10% din cheltuielile federale anuale.Priorităţile acestui buget sunt clare: „întărirea capacităţii de apărare a ţării” şi „integrarea noilor regiuni” ucrainene anexate de Moscova. Dar şi „ajutor social pentru categoriile de cetăţeni cele mai vulnerabile”. Este un truc al lui Vladimir Putin cu câteva luni înainte de alegerile prezidenţiale prevăzute în primăvara lui 2024.Mai puține investiții în sănătate și educație
Pe de altă parte, cheltuielile combinate în materie de educaţie, de sănătate şi de protecţie a mediului vor reprezenta abia o treime din bugetul apărării.În total, cheltuielile federale vor creşte la 36.661 miliarde de ruble (359 miliarde de euro). Este un salt spectaculos de peste 20% în raport cu 2023.Guvernul nu a explicat totuşi decât foarte puţin cum va finanţa această creştere, într-un moment în care, potrivit premierului Mihail Mişustin, veniturile provenite din vânzarea hidrocarburilor vor fi în scădere pronunţată . Ele vor reprezenta în 2024 „o treime din bugetul pentru anul viitor.De asemenea, semn că guvernul se aşteaptă la luni delicate pentru economia naţională, acesta a anunţat că îşi face previziunile pentru buget plecând de la ipoteza unui curs de schimb de un dolar pentru 90 de ruble. Astfel a fost estimată o slăbire a monedei naţionale pe termen mediu.Proiectul pentru legea bugetului din anii 2024-2026 urmează să ajungă vineri în Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus.