Temperaturile record şi lipsa ploilor din acest an au dus la incendii larg răspândite, care au ars aproape 830.000 de hectare în Alberta, o suprafaţă de aproximativ 10 ori mai mare decât cel mai mare oraş al provinciei, Calgary, potrivit Alberta Wildfire.
Înainte de weekendul Zilei Victoriei, autorităţile au închis unele parcuri şi locuri de tabără din Alberta şi îi îndeamnă pe rezidenţi să evite activităţile care ar putea stârni incendiile, pentru a evita solicitarea resurselor de stingere a incendiilor.
Weekendul de sărbătoare, când oamenii merg în mod tradiţional la camping sau se bucură de alte activităţi în aer liber pe vreme mai caldă, este marcat de obicei o creştere a incendiilor sezoniere, dintre care unele sunt cauzate accidental de oameni.
”Vom fi cu toţii în alertă maximă în acest weekend. Suntem poziţionaţi pentru o acţiune susţinută asupra acelor incendii de vegetaţie care au loc în prezent, suntem pregătiţi pentru noi focare şi continuăm să aducem resurse suplimentare”, a declarat vineri Christie Tucker, managerul unităţii de informaţii la Alberta Wildfire
Peste 2.800 de pompieri din Canada şi Statele Unite s-au luptat vineri cu aproximativ 93 de incendii de vegetaţie active, iar sâmbătă erau aşteptaţi să se alăture mai mulţi.
Incendiile au pus la încercare abilităţile premierului Alberta, Danielle Smith, de gestionare a dezastrelor, înaintea alegerilor provinciale din 29 mai.
Aproximativ 275 de case, afaceri şi alte proprietăţi au fost avariate, în timp ce peste 10.000 de persoane au rămas evacuate până vineri, potrivit oficialilor guvernului Alberta.
Mai multe companii de petrol şi gaze au fost nevoite sporadic să oprească sau să repornească producţia, pe baza riscurilor fluctuante legate de incendii.
În ultimele două săptămâni, gazul care curge din Canada către SUA a înregistrat în medie un volum de doar 7,1 miliarde de metri cubi pe zi (bcfd), cu mult sub media de 8,4 bcfd exportată de la începutul anului 2023 şi 9,0 bcfd în 2022, potrivit Refinitiv .