Ministrul de interne al Poloniei, Mariusz Kaminski, a semnat în 29 mai un ordin prin care suspendă traficul de marfă pentru vehiculele rusești și belarusești la granița cu Polonia care se invecineaza cu Belarus. Potrivit The Kyiv Independent, care citează agenția din Polonia PAP, restricția se aplică camioanelor, tractoarelor cu remorcă, remorcilor și semiremorcilor înmatriculate în Belarus sau Rusia.Măsrua se aplică de la 1 iunie, pe termen nelimitat, „până la noi ordine”.La începutul aceleiași zile, Kaminski a anunțat adăugarea a 365 de cetățeni belaruși pe lista de sancțiuni, inclusiv 159 de membri ai parlamentului. Acestora li se va interzice intrarea în Polonia și în alte țări din zona Schengen, iar activele lor vor fi înghețate.„Alți membri ai parlamentului au fost deja plasați pe lista de sancțiuni poloneze. Astfel, sancțiunile se aplică deja tuturor membrilor parlamentului din Belarus”, a precizat serviciul de presă al guvernului polonez.Măsura reprezintă reacția Varșoviei la recenta încarcerare a lui Andrzej Poczobut, un jurnalist și activist de origine poloneză.La 26 mai, Curtea Supremă din Belarus a confirmat o decizie anterioară de condamnare a lui Poczobut la opt ani de închisoare sub acuzația de „încurajare a acțiunilor menite să dăuneze securității naționale”.Polonia consideră că acuzațiile aduse activistului sunt false și motivate politic.