Valoarea totală a pieței de advertising din România a trecut de pragul de 650 milioane de euro, 2% din acest total fiind reprezentat de segmentul de indoor advertising care este concentrat preponderent în București și în următoarele cinci cele mai mari orașe din țară (Constanța, Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara, Iași).
Piața de advertising din România
„Valoarea pieței de indoor advertising din România se apropie de nivelul de 11 milioane de euro, în timp ce cota de piață a Brand Management este de aproximativ 12%”, a declarat pentru Business Cover antreprenorul român Laurențiu Jiga, fondator și CEE Managing Director – compania Brand Management.
Înființată în 2004, Brand Management, a înregistrat în 2022 o cifră de afaceri de 6,4 milioane de lei, iar pentru acest an estimează o creștere de aproximativ 35%, la circa 10 milioane de lei.
După o scădere de peste 50% în prima perioadă a pandemiei, advertiserii au conștientizat că indoor advertising este un element important în mixul de media datorită faptului că interacțiunea cu consumatorii se face foarte aproape de locul de vânzare al produselor și serviciilor. Deși piața de advertising crește într-un ritm lent, se estimează că tot mai mulți advertiseri vor păstra, iar alții vor adăuga indoor advertising în mixul lor de media.
Descoperă și: House of Ads: “sharingul de resurse de advertising, împreună cu noile tool-uri AI vor forma agenția viitorului”
De asemenea, pentru expunerea clasică pe suprafețe mari, Brand Management are clienți care și-au extins colaborarea deoarece au avut creșteri de vânzări de până la 250% în perioada expunerii campaniilor implementate în centrele comerciale.
Unul dintre elementele distinctive ale pieței locale de advertising este expunerea pe suporturi digitale, care se află pe un trend ascendent încă din 2021. Acest segment este așteptat să crească în continuare și, chiar dacă în ultimii 2-3 ani, prețurile de expunere pe digital screens au ținut pasul cu inflația, clienții au optat pentru expunerea digitală și datorită faptului că implementarea este mai rapidă. Compania investește în digitalizare și, la începutul anului 2024, intenționează să lanseze o platformă revoluționară de indoor advertising care va îngloba ultima tehnologie software și va fi găzduită în cloud.
„Acest instrument nou de tranzacționare – platforma de Out of Home Retail Indoor Advertising (OOHRIA) va ajuta piața de indoor advertising să crească”, a spus Jiga.
Brand Management a dezvoltat operațiuni de indoor advertising atât în Romania, cât și în Bulgaria și Cehia, pentru companii din domenii precum tehnologie și telecomunicații, modă și bijuterii, financiar-bancar sau FMCG. Compania a gestionat peste 3.200 de campanii publicitare care au bugete cumulate de peste 130 milioane lei.
Articolul Piața de advertising din România a trecut de 650 milioane de euro a apărut prima dată pe Business Time.