Un angajat al unei bănci din Cluj este acuzat că a spălat 800.000 de lei obținuți din infracțiuni informatice, folosind două firme din Cluj.

Miercuri dimineață, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Cluj au efectuat 4 percheziții domiciliare într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de spălare de bani. Această faptă ar fi fost comisă prin intermediul unor societăți comerciale din domeniile industriei alimentare, producției de software și închirierii de autovehicule.

În urma investigațiilor, polițiștii au descoperit că, timp de 5 ani, un angajat al unei bănci ar fi împrumutat sume mari de bani firmelor unor cunoscuți, presupus fiind că aceste sume proveneau din activități ilegale. Aceste fonduri ar fi fost apoi „spălate” prin intermediul firmelor cunoscute.

,,Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 2017 – 2022, o persoană, angajat al unei societăți comerciale bancare, ar fi creditat două societăți comerciale administrate de persoane cunoscute acesteia, cu sume importante de bani provenite din săvârșirea de infracțiuni informatice, cu scopul de a disimula originea ilicită a acestora și de a asigura capitalul necesar funcționării celor două societăți comerciale”, declară IPJ Cluj.

Se estimează că suma „spălată” în acest caz depășește 160.000 de euro.

,,Suma de bani spălată, la acest moment procesual, se estimează la aproximativ 800.000 de lei, iar prejudiciul urmează a fi calculat, pe baza probelor și documentelor care vor fi descoperite și ridicate, în urma perchezițiilor domiciliare”, transmite IPJ Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.