Sursă foto: servuscluj.ro

După finalizarea lucrărilor de modernizare, Parcul Armătura, cu o suprafață de 3,25 ha, a fost redeschis pentru cetățeni. Parcul se întinde de-a lungul malului stâng al Someșului Mic, în zona străzilor Traian și Oașului, și pe malurile pârâului Nadăș, în zona de confluență cu Someșul.

Principalele intervenții realizate în cadrul proiectului includ plantarea a 205 arbori noi și 236 arbuști, instalarea de stații de încărcare pentru biciclete și trotinete electrice, utilizarea unui sistem de iluminat cu tehnologie LED, amplasarea de mobilier urban modern, crearea de zone de joacă și terenuri de sport, precum și extinderea infrastructurii pentru pietoni și cicliști pe malurile râului.

În viitorul apropiat, se vor mai amplasa locuri de joacă pentru copii, bănci suplimentare și aparate de fitness.

Proiectul „Revitalizarea culoarului de mobilitate nemotorizată aferent Someșului, modernizarea și extinderea infrastructurii pietonale și ciclistice pe malurile râului: Parcul Armătura și Platoul Sălii Sporturilor” a fost finanțat prin fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Obiectiv Specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.

Valoarea totală a lucrărilor executate este de 22.732.636,43 lei, inclusiv TVA.

Executantul lucrărilor este S.C. NORDCONFOREST S.A..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.