Din punct de vedere anatomic, corpul uman continuă să rămână un mister pentru oamenii de știință, care, grație cercetărilor complexe, descoperă, de fiecare dată, lucruri noi. Exact asta a făcut o echipă de cercetători din Țările de Jos când și-a dat seama, întâmplător, în 2020, în timp ce studia cancerul de prostată, că oamenii mai au un organ.
Astfel, descoperirea a fost descrisă în revista ”Radiotherapy and Oncology” ca fiind un set de glande salivare, predominant glande mucoase, cu canale de drenare multiple, poziționate în partea din spate a nazofaringelui, informează Unilad.com.
După ce, în anul 2018, s-a descoperit cel mai mare organ din corp – saci interconectați, umpluți cu lichid care străbat structurile de colagen și elastină din zonele de sub piele și între alte organe și țesături din corpul uman – acum, oamenii de știință vin cu o nouă descoperire. La fel de impresionantă.

Un set de glande salivare, ascunse în zone din capul pacienților
Concret, echipa de medici de la Institutul Olandez al Cancerului și-a dat seama că două zone din capul pacienților luminează foarte mult, observând astfel că un set de glande salivare erau ascunse acolo. Ei au folosit CT cu emisie de pozitroni/tomografie computerizată cu scanări cu liganzi antigen de membrană specifici de prostată (PSMA PET/CT), care s-au dovedit a fi o modalitate eficientă de urmărire a răspândirii cancerului de prostatată în întregul corp. Pacienților li s-a injectat glucoză radioactivă înainte de scanare, ceea ce evidențiază tumorile din interiorul pacientului prin strălucire.

Nu era o anomalie, ci un organ necunoscut
În acest fel, au observat că cele o sută de persoane scanate aveau puncte luminoase. Nu era o anomalie, ci un organ nou, pe care l-au numit glande salivare tubariale. Acestea se află în spatele nasului, în colţul în care cavitatea nazală se întâlneşte cu gâtul.
În afirmaţiile sale, dr Wouter Vogel, oncolog la Institutul Olandez al Cancerului, susține că, probabil, motivele pentru care aceste glande au stat atât de mult timp ascunse, este că e nevoie de „imagini foarte sensibile” pentru a le detecta și că „nu sunt foarte accesibile”.
A fost o surpriză uriașă!
În contextul medical, „Oamenii au trei seturi de glande salivare mari, dar nu acolo. Din câte știam, singurele glande salivare sau mucoase din nazofaringe sunt microscopice și până la 1000 sunt răspândite, în mod uniform, în toată mucoasa. Am avut o surpriză uriașă când le-am găsit” , a explicat Vogel.
Aşadar, descoperirea acestui organ ar putea fi o explicație pentru faptul că persoanele care fac radioterapie au probleme cu uscăciunea gurii și probleme la înghițire (disfagie).
Deși descoperirea a fost accidentală, oamenii de știință speră că, în timp, aceasta va ajuta pacienții care suferă de cancer să aibă mai puține complicații în urma radioterapiei. Cel mai probabil, susțin ei, multe complicații legate de radioterapie sunt legate de glandele salivare tubare.