Un cutremur cu magnitudinea 5,6 a zguduit sudul Turciei, la trei săptămâni după ce un seism catastrofal a devastat regiunea, provocând prăbușirea unor clădiri, a declarat un oficial. Nu s-a anunţat imediat că ar fi apărut alte noi victime ale seismului.Un nou cutremur a avut loc luni în orașul Yesilyurt, din provincia Malatya, a declarat agenția de gestionare a dezastrelor din țară. Primarul din Yesilyurt, Mehmet Cinar, a declarat pentru televiziunea HaberTurk că sunt câteva clădiri care s-au prăbușit în oraș.Nou cutremur puternic în Turcia, clădiri prăbuşite
Malatya a fost printre cele 11 provincii turcești care au fost puternic afectate de cutremurul cu magnitudinea 7,8, care a devastat părți din sudul Turciei și nordul Siriei, pe 6 februarie, anunţă Mint.Acest cutremur a dus la peste 48.000 de morți în ambele țări, precum și la prăbușirea sau pagube grave a 173.000 de clădiri din Turcia.AFAD, agenția de gestionare a dezastrelor din Turcia, a declarat că aproape 10.000 de replici au lovit regiunea afectată de cutremur din 6 februarie.Primarul din Yesilyurt, Mehmet Cinar, a declarat pentru televiziunea HaberTurk că o serie de clădiri din oraș s-au prăbușit, inclusiv o clădire cu patru etaje, în care un tată și o fiică au fost prinși, conform Valley News Live.Cinar a spus că perechea a intrat în clădirea avariată, pentru a-şi lua lucrurile.În altă parte în Malatya, echipele de căutare și salvare căutau prin dărâmăturile unei alte clădiri, care s-a prăbușit deasupra unor mașini parcate, a raportat HaberTurk.