Nicuşor Dan anunţă că va fi realizat un studiu de fezabilitate pentru amplasarea a zece staţii ale trenului metropolitan în Bucureşti

0
6

”Încă un pas pentru proiectul trenului metropolitan! Vom realiza un studiu de fezabilitate pentru amplasarea a zece staţii, în Bucureşti, în baza protocolului semnat cu CFR şi aprobat astăzi în şedinţa Consiliului General. Protocolul face referire la prima etapă din proiect, respectiv dezvoltarea serviciilor de tren urban pe semi-inelul feroviar de nord”, a scris, joi, pe Facebook, Nicuşor Dan.

El a menţionat că staţiile de oprire vor fi amplasate pe traseele Gara de Vest – Gara de Nord, Gara de Nord – Gara Obor şi Gara de Vest – Gara Obor. Acestea vor fi peroane, nu gări propriu-zise, iar realizarea fiecărei staţii de oprire va costa între 200.000 şi 500.000 de euro.

Potrivit primarului, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public a realizat deja un studiu de prefezabilitate referitor la întreaga reţea CFR din Ilfov, dar acest document nu include şi o serie de calcule economice.

”La jumătatea anului 2024, CFR va şti care este planul de investiţii pentru modernizarea liniilor”, a adăugat Dan.